Hai să fim un pic mai deștepți anul ăsta și să nu ne mai înfometăm și să amenințăm cântarul. Am pentru tine câteva soluții:
Evită carbohidrații simpli
Stai departe de cartofi, orez, paste, produse din făină de orice fel. Știu, te așteptai la asta. N-am ce să spun. Ce e corect, e corect. Pentru că suntem adulți sedentari, în cea mai mare parte a timpului, nu ne permitem să consumăm astfel de produse necesare atunci când te miști.
Alegerea proteinelor
Alege ca la fiecare masă principală să ai o sursă de proteină animală. De exemplu, dimineața ouă, la prânz carne sau pește și seara brânză. Ține lucrurile simple ca să le poți urma câteva săptămâni. Dacă de carne sau pește de la prânz nu o să spun prea multe detalii, la brânză alege variantele mai puțin cremoase și colorate, adică pe cele mai proaspete, mai cuzer, mai albe. Asta înseamnă că nu o să ai un aport prea mare de grăsime.
Consumă legume
Combină exemplele date de mine mai sus cu legume, nu întotdeauna cu cartofi. Ai grijă să ai mereu în farfurie legume, de orice fel, de orice culoare. Cu cât mai colorate, cu atât mai bine. Legumele sunt cei mai buni prieteni pe care îi avem atunci când vrem să slăbim și apă. Legumele au printre cele mai puține calorii pe care le pot avea alimentele, cam de 10 ori mai puține decât ciocolata și alunele, de exemplu.
Fructele
Mănâncă în fiecare zi fructe. O gustare de fructe zilnică o să-ți aducă energie, utilă atunci când mănânci mai puțin decât ai vrea. Fructele îți satisfac pofta de dulce, utilă atunci când poftești la ciocolată. Îți aduc aport de fibre care combat constipația și te fac să te simți mai ușor.
Bea apă
Bea apă. Nu vorbim de 5 litri de apă zilnic, ci de 2-3 litri de apă. Atunci când suntem ocupați sau în mișcare, uităm de acest simplu gest de a bea apă. Preferăm să bem toată ziua două trecănd de cafea și câteva buri de apă. Crește treptat cantitatea de apă băută. Dacă la început o să ți se pare un gest forțat, în timp o să devină reflex.
Fă mișcare
Fă mai multă mișcare decât până acum. De la nivelul la care ești acum, crește progresiv până la nivelul tău de confort și depășește-l puțin. Mai fă întotdeauna 50-100 de pași de la nivelul la care ai zis că nu mai poți. Mușchii și caracterul tău vor deveni de oțel.
Reducerea porțiilor
Nu mâncarea te îngrașă, ci excedentul de energie rămas între cât ai mâncat și băut și cât ai consumat. Dacă nu vrei să-ți bați prea mult capul cu teoria mâncatului pentru slăbit, redu porțiile. Pur și simplu, nu schimba nimic la cum mănânci acum, ci redu porțiile.
Ciorbele
Ciorbele sunt modalități bune ca să te simți sătul fără să iei multe calorii. Excelente modalități de hidratare și de a mânca legume.
Nu te grăbi!
Nu încerca această slăbire rapidă de prea multe ori. De fiecare dată când mergi pe drumul mai scurt, este posibil să ai apoi mai mult de muncă. Încearcă să fii cât mai consecvent în obiceiurile tale sănătoase și cu siguranță o să ai și rezultate mulțumitoare.
Vizită la medic
Dacă slăbești foarte rapid într-un timp scurt, fără să intervii asupra meselor tale sau programului de mișcare, cel mai bine ar fi să faci o vizită la medic pentru o discuție.