Cumpara online folosind link-urile de afililiere si vei ajuta dezvoltarea acestui website fara niciun cost suplimentar pentru tine: eMAG, PCGarage, evoMag, Vexio, QuickMobile, Flanco, FashionDays, ABDComputer

Femeile și-au dorit dintotdeauna să arate cât mai bine și au apelat la tot felul de ritualuri și proceduri pentru a ajunge la rezultatul dorit.

Inclusiv în zilele noastre sunt multe proceduri cosmetice care implică durere fizică și o recuperare îndelungată, însă de-a lungul istoriei au fost câteva tehnici folosite, de-a dreptul înfricoșătoare.

Corsetele
În jurul anului 1800, femeile purtau corsete pe care le strângeau până în punctul în care abia puteau respira. Este adevărat că nu toate le strângeau până la punctul în care să le provoace răni fizice și cu siguranță niciuna dintre ele nu a ajuns la talia de 35 cm, considerată ideală în revistele de modă din secolul 19. Pe termen lung, aceste corsete provocau atrofierea mușchilor, deformarea cutiei toracice, precum și diverse afecțiuni ale coloanei vertebrale.

Consumul de arsenic
În secolul 19, în țări precum Austria și Slovenia, unele persoane consumau arsenic pentru a avea tenul luminos, ochii strălucitori și pentru «sex appeal». Existau desigur și câteva reguli de respectat: arsenicul trebuia consumat numai în serile cu lună plină, iar doza inițială trebuia să fie de dimensiunea unei grăunte de grâu. Persoanele care ingerau o cantitate mai mare, înainte de a dezvolta o toleranță, putea să moară. Cei care îl consumau în mod regulat, dacă se opreau, sufereau de spasme musculare și aveau episoade acute de vomă. Mai mult decât atât, pentru că arsenicul interferează în organism cu iodul, persoanele care îl consumau frecvent dezvoltau gușă și bineînțeles diverse afecțiuni ale glandei tiroide.

Legarea picioarelor
Această practică a apărut undeva în jurul secolului 10 și era menită să transforme tălpile unei femei în «flori de lotus» de maxim 7 cm lungime, prin legarea degetelor cât de strâns posibil. Procedeul extrem de dureros începea de la vârstă de 3-4 ani și continua și la vârstă adultă. Picioarele similare cu cele de păpușă erau considerate atractive în acele vremuri și creșteau șansele unei femei de a se căsători. În anumite zone din China sunt femei care încă folosesc această practică pentru copiii lor.

Aplicarea unei creme de față radioactive
La începutul secolului 20, înainte de a fi cunoscute efectele nocive pe care substanțele radioactive le au asupra sănătății, aceste produse erau foarte răspândite. În anii 1930 doctorul Alfred Curie a inventat cosmetice pe bază de clorură de toriu și bromură de radiu. Produsele erau prezentate că fiind un stimulator perfect al vitalității celulare, că vindecau acneea, reduceau roșeață pielii și ridurile.

Folosirea picăturilor de ochi din extract de mătrăgună
Mătrăguna sau cum mai este numită «belladonna» era folosită în tot felul de tratamente cosmetice în Italia, în timpul Renașterii. Femeile își puneau picături din această plantă în ochi, cu scopul de a-și dilata pupilele și de a avea astfel o privire cât mai seducătoare. Bineînțeles, efectele secundare erau numeroase, printre ele vedere încețoșată, vertij și dureri de cap. Bineînțeles, pe termen lung putea să ducă la orbire. Ingredientul activ din această plantă, atropina, este folosit și în vremurile noastre pentru diverse investigații la nivelului ochiului, însă spre deosebire de cea din trecut, acum există o variantă mult mai diluată.

Machiaj cu pudră de plumb
În secolul 18 varicela își punea amprenta adânc asupra vieții oamenilor. Cei care supraviețuiau rămâneau cu cicatrici profunde pe întreg corpul și mai ales pe față. Cea mai bună modalitate de a acoperi aceste cicatrici în vremea respectivă era pudra de plumb, pe care o foloseau atât femeile cât și bărbații. Era într-adevăr ieftină și eficientă, însă extrem de toxică. Printre altele, provoca inflamații severe ale ochilor, carii și în timp înnegrirea pielii.

Recomandari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here