Skoda nu are vesti foarte bune pentru soferii care prefera modele mici de oras. Producatorul ceh renunta la modelul Citigo si se va concentra mai mult pe automobile mai mari si electrice.
„Citigo va disparea. Nu va exista o inlocuire a actualei game Citigo si nu avem intentia de a produce o masina de asemenea dimensiuni in viitor”, afirma Alain Favey, Directorul de Vanzari si Marketing Skoda.
Acest anunt vine la cateva luni dupa lansarea variantei electrice a modelului Citigo-e iV. Varianta electrica a devenit disponibila din primavara anului 2020. Cei care isi doresc varianta electrica Citigo vor trebui sa scoata din buzunare suma de 19 990 de euro.
Autonomie de 265 km si viteza maxima de 130 km/h
Skoda Citigo-e iV ofera o autonomie de 265 de km si este echipata cu un motor electric de 81 CP care are nevoie de 12,5 secunde pentru a atinge 100 km/h. Viteza maxima este de 130 km/h.
Producatorul ceh a prezentat oficial Enyaq iV, primul model elelectric de sine statator. Acesta impreuna cu Skoda Superb Hybrid vor contribui la valorificarea cererii tot mai mare de modele electrificate.
Modelele mai mici Skoda nu vor primi versiuni electrificate in viitorul apropiat. Acest lucru este pus pe seama tehnologiei costisitoare.