Viitorul masinilor termice a fost decis la Bruxelles. Conform ultimei decizii adoptate de statele memebre ale blocului comunitar, incepand cu anul 2035 nu vor mai putea fi comercializate masini noi cu motoare pe benzina sau motorina.
„Tocmai am incheiat negocierile privind standardele de CO2 pentru automobile. Decizie istorica a UE privind clima, care confirma definitiv obiectivul de a avea 100% vehicule cu emisii zero pana in 2035, cu etape intermediare in 2025 si 2030” a transmis prin intermediul retelelor de socializare eurodeputatul francez Pascal Canfin, presedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European.
Viitorul este electric
Decizia este definitiva, iar efectele vor aparea dinainte de 2035. In acest sens, toti constructorii de automobile din Europa trebuie sa se orienteze spre electrificarea totala a modelelor din gama. Majoritatea producatorilor au inclus in portofoliu si modele electrice, dar de acum inainte atentia, eforturile si energia se vor concentra doar pentru dezvoltarea de modele prietenoase cu mediul.
12% din totalul emisiilor de dioxid de carbon din blocul comunitar provin de la automobilele cu motoare termice. Daca adaugam si sectorul de transporturi, totalul emisiilor ajunge la 25%.
Este greu sa-i multumesti pe toti. Germania nu pare prea incantata de aceasta initiativa, iar oficialii de la Berlin si-au exprimat mereu reticenta fata de aceasta masura. Nemtii considera ca interzicerea vanzarii masinilor cu combustie interna din 2035 reprezinta o povara grea pe umerii constructorilor auto.
Mai e mult pana departe
Europa nu straluceste prea tare la capitolul infrastructura pentru masinile electrice. Sunt state care au amplasat numeroase puncte de incarcare, iar altele care mai au de lucrat in aceasta directe. UE ar trebui sa gandeasca un plan la nivelul blocului comunitar si sa finanteze instalarea de statii de incarcare pentru automobilele electrice in toate statele membre.
Esti de acord cu decizia adoptata de Uniunea Europeana?