Tensiunile dintre Statele Unite ale Americii si celebra si controversata aplicatie Tik Tok se apropie de final. Autoritatile americane au decis sa interzica Tik Tok si WeChat pe teritoriul SUA. Cele 2 aplicatii dezvoltate de companii din China vor fi eliminate din App Store si Google Play Store de maine, 20 septembrie 2020.
Oracle va cumpara TikTok, dar autoritatile americane considera ca intelegerea dintre cele 2 companii a venit prea tarziu. Anuntul interzicerii a fost facut de reprezentantii Departamentului de Comert din SUA, dar nu au precizat daca cele 2 aplicatii vor mai functiona pentru utilizatorii care le au deja instalate.
„In timp ce amenintarile WeChat si TikTok nu sunt identice, acestea sunt similare. Fiecare aplicatie colecteaza multe date de la utilizatori, inclusiv activitatea traficului de internet, date despre locatie, browsing si istoricul de browsing. Fiecare este un participant activ in fuziunea civil-militara din China si sunt obligate sa coopereze cu serviciile de informatii ale Partidului Comunist Chinez. Aceasta combinatie rezulta in crearea unor riscuri inacceptabile la securitatea noastra nationala cauzate de utilizarea acestor aplicatii.”, au declarat purtatorii de cuvant al Departamentului de Comert din SUA.
Cum au inceput tensiunile dintre cele 2 parti
TikTok a fost acuzata in nenumarate randuri ca isi spioneaza utilizatorii. Mai mult decat atat, datele colectate de celebra aplicatie ar ajunge ”pe mana Partidului Comunist din China”. ByteDance, compania care dezvolta si detine aplicatia a respins mereu orice acuzatie de spionaj sau de colaborare cu Guvernul de la Beijing si a precizat ca serverele TikTok sunt situate in Singapore. TikTok este o aplicatie care a cunoscut un succes exploziv peste noapte si a depasit orice record de instalari si incasari.