Samsung nu neglijeaza segmentul aparatelor electrocasnice chiar daca in ultima vreme lansarile si noutatile au venit din zona telefoanelor inteligente. Producatorul sud-coreean a anuntat ca lanseaza modele noi de masini de spalat si frigidere.
Masina de spalat dotata cu AI si o serie de tehnologii
Samsung WW9900T este masina de spalat flagship dotata cu inteligenta artificiala. Aceasta personalizeaza procesul de spalare, curata in profunzime intr-un timp scurt, iar consumul de energie este minim.
Noua masina de spalat este echipata cu tehnologiile EcoBubble si QuickDrive, combina cele mai avansate tehnologii Samsung si ofera utilizatorilor o experienta personalizata a activitatii de spalare a hainelor.
Tehnologia QuickDrive are rolul de a reduce timpul de spalare la jumatate si consumul de energie cu 20%. Tamburul mobil independent şi placa din spate a masinii de spalat flagship permit actiuni mult mai dinamice si curata mai eficient si mai rapid hainele.

Detecteaza nivelul de murdarie al hainelor
Motorul dispune de tehnologia Digital Inverter, iar eficienta energetica este sporita prin folosirea unor magneti puternici care o fac sa fie mult mai silentioasa decat alte modele existente pe piata. EcoBubble transforma detergentul in bule si face ca procesul de spalare sa fie mult mai eficient. Noua masina de spalat Samsung este dotata cu inteligenta artificiala care invata comportamentul utilizatorului, recomanda cicluri de spalare si ofera o experienta personalizata. AI Wash este o optiune care detecteaza greutatea si gradul de murdarie al hainelor.
Combine frigorifice cu pereti interiori mai subtiri, izolare mai buna si spatiu generos
Noile combine frigorifice Samsung RB7300 ofera performante superioare de racire, dar si un volum mai mare de depozitare al alimentelor. Tehnologia SpaceMax maximizeaza spatiul interior si pastreaza aceleasi dimensiuni exterioare. Peretii interiori ai frigiderului sunt mult mai subtiri, iar izolarea este mult mai eficienta.
Samsung RB7300 are un volum de 385 de litri si poate sa pastreze prospetimea alimentelor de 2 ori mai mult fata de modelul anterior. Optimal Fresh+ este un sertar reglabil care iti permite sa imparti spatiul in 2 zone cu temperaturi diferite si sa il utilizezi ca pe un intreg.

Cand se lanseaza noile electrocasnice Samsung
Prezentarea oficiala a noilor produse electrocasnice Samsung va avea loc in data de 2 septembrie 2020 in cadrul unui eveniment online. Electrocasnicele Samsung se vor lansa la inceput in Europa in luna septembrie, iar apoi in regiuni precum China, Orientul Mijlociu, America Latina si Coreea de Sud.
Deocamdata nu au aparut date exacte referitoare la preturile noilor produse Samsung.















