Samsung Display, business-ul care produce ecrane, intentioneaza sa isi mute productia din China in India si Vietnam. In urma cu cateva zile, producatorul sud-coreean a anuntat ca va deschide o fabrica de ecrane OLED intr-o provincie din nordul Indiei. Productia ecranelor de inalta performanta pentru monitoare si sisteme PC se va muta in Vietnam.
Samsung are in plan reducerea costurilor de productie in contextul crizei sanitare si economice. In acest sens, nu doar activitatea din China va avea de suferit, producatorul urmeaza sa inchida o fabrica din tara natala, Coreea de Sud, pana la finalul anului 2020.
China devine din ce in ce mai neatractiva pentru marile companii din cauza raspandirii Coronavirusului si a sanctiunilor economice aplicate de catre Statele Unite. Gigantii din diferite domenii de activitate cauta tari noi cu facilitati fiscale si cu forta de munca ieftina, precum India sau Vietnam.
Ecrane Samsung made in Vietnam
Divizia de ecrane Samsung are in portofoliu peste 40 de modele diferite. Toate liniile de productie aferente acestor ecrane vor fi relocate in Vietnam. Relocarea in Vietnam va conduce la aparitia unor noi locuri de munca pentru comunitatea locala. Utilizatorii din Vietnam vor plati preturi mai mici pe produsele Samsung al caror ecran este fabricat in tara lor.
In ultimele luni, producatorul sud-coreean a trimis in Vietnam echipe de ingineri pentru a gasi cele mai bune zone in care sa construiasca noile fabrici. Cel mai probabil, relocarea liniilor de productie din China spre Vietnam se va finaliza pana la finalul anului 2020.