Vara este sezonul în care cu toții ne dorim să consumăm cât mai ușor, să ne bucurăm de toate fructele și legumele proaspete pe care le găsim din abundență și cea mai potrivită formă de a le consuma sunt salatele.
Fie că dorim o salată numai din crudități, fie că vrem să adaugăm și putină carne sau lactate, posibilitățile sunt numeroase și hrănitoare, tocmai bune pentru a fi consumate în zilele toride în care nu ne dorim să deschidem cuptorul sau să punem în funcțiune grătarul. Am găsit câteva idei interesante de rețete delicioase, care îi pot mulțumi și pe cei mai pretențioși dintre noi.
Salată cu spanac, ridichii, castraveți și mentă
Este ușor de preparat și oferă o senzație plăcuta, răcoritoare.
Ingrediente:
- frunze de spanac și câteva de salată verde
- 2 castraveți tăiați rondele
- 1 legătură de ridicii tăiate rondele
- 2 lingurițe de oțet de mere
- 2 lingurițe de zeamă de lămâie
- 1 sfert de ceșcuță de smântână frunze de mentă tocate mărunt
- sare și piper după gust
- cubulete de brânză feta.
Mod de preparare:
Se amestecă spanacul, castraveții și ridichiile într-un bol de dimensiuni mari. Oțetul și sucul de lămâie se amestecă separat și se lasă 5 minute, după care se aduga smântână, menta, sarea și piperul. Peste amestecul de legume se pun cubuletele de brânză feta. La final se adaugă dressingul și este gata de servit.
Salată cu pui și căpșune
Este o salată ale cărei vedete sunt căpșunele dulci și nucile pecan crocante.
Ingrediente:
- jumătate de ceașcă dressing cu semințe de mac
- 1 sfert de ceașcă de ceapă verde, tocată mărunt
- 3 lingurițe frunze de busuioc tocat mărunt
- jumătate de linguriță de piper
- 4 ceșcuțe de carne de pui tăiată cubulete
- 2 ceșcuțe de căpșune tăiate cubulete
- sare după gust
- 1 ceșcuță de nuci pecan tăiate mărunt
Mod de preparare:
Se amestecă busuiocul, ceapa verde, piperul și dressingul cu mac într-un bol mare. Se adaugă carnea de pui și căpșunele și se adaugă sarea. Toate amestecate se pun într-un vas acoperit și se dau la frigider pentru două ore. Înainte de a fi servită salata, se presară deasupra nucile pecan.
Salată cu creveți și avocado
Este o salată ideală pentru iubitorii de fructe de mare.
Ingrediente:
- creveți pre fierți sau pregătiți la grătar
- 4 portocale tăiate cuburi
- 1 ardei roșu, tocat mărunt
- jumătate de ceapă roșie
- frunze de mentă tocate mărunt
- vinaigrette de citrice
- 2 avocado tăiați cuburi.
Mod de preparare:
Se combină primele 5 ingrediente într-un bol mare și la final se adaugă vinaigretta de citrice. Se acoperă și se dă la rece pentru 24 de ore. Înainte de servire, se pun deasupra cuburile de avocado.