Cumpara online folosind link-urile de afililiere si vei ajuta dezvoltarea acestui website fara niciun cost suplimentar pentru tine: eMAG, PCGarage, evoMag, Vexio, QuickMobile, Flanco, FashionDays, ABDComputer

Viața și moartea, ce există între ele, înainte și după – acestea sunt teme care au preocupat și continuă să preocupe umanitatea. Toate popoarele folosesc diferite ritualuri cu ocazia trecerii în neființă a unei persoane apropiate, fie că este vorba despre o înmormântare clasică, fie că se folosește varianta incinerării.

Un popor s-a detașat net de toate celelalte în decursul istoriei în privința acestui aspect și anume egiptenii. În Egiptul Antic se credea în reînvierea trupului și în viață veșnică. Această credință venea din lucrurile pe care le observau zilnic în jurul lor: soarele care apunea în fiecare seară către vest și în fiecare dimineața răsărea către est, plantele continuă să crească, mereu verzi și proaspete. Astfel, ordinea fiind menținută, se putea avea cu siguranță viață după moarte, trupul trebuia păstrat în forma ideală prin mumificare și cu un mormânt dotat corespunzător.

Mumificarea este descrisă în celebrele texte inscripționate pe piramide. La moartea lui Osiris, zeul morții, cosmosul a fost cuprins de haos iar lacrimile celorlalți zei s-au transformat în materiale care ulterior au fost folosite pentru mumificarea trupului. Aceste materiale au fost miere, rasine și esențe.

Înainte ca procesul mumificării să evolueze, trupul celui recut în neființă era așezat în poziție fetală și coborât într-o groapă, împreună cu diverse obiecte personale, cum ar fi bijuteriile. Groapa era acoperită cu nisip care absorbea toată apa din trup și astfel îl conserva. Gropile erau ulterior îngrădite cu cărămizi, iar trupurile înfășurate în piei de animale sau puse în coșciuge din lemn. Înaintea acestui procedeu, toate organele interne erau scoase.

Practicarea procesului de mumificare în Egipt a durat din anul 2400 i.Hr. și până în perioada greco-romană. Inițial se considera că numai faraonii pot atinge nemurirea. Ulterior această credință s-a schimbat, oricine putea deveni nemuritor dacă trupul îi era mumificat și avea alături în mormânt cele mai de preț obiecte. Însă, cum procedeul în sine era unul extrem de costisitor, nu își permitea oricine să îl folosească.

Din timpul celei de-a treia dinastii, organele interne erau scoase (plămânii, stomacul, ficatul și intestinele), curățate cu vin de palmier și mirodenii și depozitate în 4 recipiente separate. Inima era singura care rămânea în corp, deoarece era considerată centrul inteligenței. Ulterior, trupul era înfășurat în pânză, circa 35 de straturi și cufundat în rășină, esențe și uleiuri.

De asemenea, o practică des întâlnită era aceea de a pune o mască peste fața celui decedat. Măștile erau confecționate din panza sau papirus în cazul persoanelor de rang inferior, iar în cazul membrilor familiilor regale, se foloseau materiale precum aur și argint.

Egiptenii obișnuiau să folosească procedeul mumificării și la animale, în special la pisici, considerate foarte importante pentru faptul că îi scăpau de șoareci și șobolani și pentru faptul că îi asistau la vânarea pasărilor și la pescuit. În secolul 19, o cantitate mare de mumii de animale a fost transportată în Anglia pentru a fi folosite ca fertilizant.

Punctul culminant al procedeului mumificării a fost atins în secolele 11 și 12 i.Hr. în zona actualelor orașe Luxor și Karnak. Scopul mumificării era de a păstra trupul intact pentru a putea fi transportat în Lumea de Dincolo.

Recomandari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here