Bucătarii adevărați stiu că secretul succesului în bucătărie este să respecți regulile. Cu toate acestea, adevărata înțelepciune vine din adresarea întrebărilor, practicarea tehnicilor, respectarea rețetelor și capacitatea de a separa faptele de supoziții.
Cu toții am auzit de mituri și avem tot felul de dileme din acest domeniu, însă cu siguranță toate au în spate o explicație perfect logică.
Care sunt explicațiile celor mai importante 7 mistere din bucătărie?
De ce este uneori dificil să îndepărtăm coaja ouălor fierte?
Cu cât oul este mai proaspăt, cu atât va fi mai greu să îl decojim. Aceasta deoarece membrana de sub coaja oului este mult mai bine fixată de albuș atunci când fierbe. La ouăle care stau în frigider mai multe zile, pH-ul scăzut al albuminei începe să scadă. De asemenea, un mic spațiu cu aer începe să se formeze între membrană și albuș, iar atunci când îl fierbem, membrana se lipește de coajă. Începeți să curățați oul din partea mai lată către vârful lui. Puneți de asemenea oul în apă rece, imediat după ce l-ați fiert.
De ce prima clătită nu iese niciodată bună?
Pare inevitabil ca atunci când facem clătite, prima să arate mai rău decât cele care vin după ea. Acest lucru se întâmplă din varii motive. Primul motiv ar fi acela că tigaia nu este încălzită suficient. În al doilea rând, grăsimea de pe suprafața tigăii trebuie să se încingă. Astfel, lăsați tigaia și uleiul să se încălzească înainte de a pune compoziția. În acest fel, clătitele se vor coace uniform.
De ce se lipește mâncarea?
Mâncarea se lipește de suprafețele metalice expuse la căldură fără a avea nicio picătură de grăsime. Aceasta deoarece proteinele și zahărul din mâncare aderă la particulele de pe suprafața metalică. Un strat subțire de ulei poate rezolva problema. Atunci când se încălzește, acesta formează un strat protector care ajută ca alimentele să nu se mai lipească.
De ce trebuie să amestecăm untul cu zahărul separat de alte ingrediente?
Orice cofetar vă va spune că untul se amestecă separat cu zahărul. Abia după aceasta putem adăuga ouăle. Acesta este unul din trucurile pentru a avea prăjituri mai aerate și mai gustoase. Amestecând grăsimea și zahărul împreună permite dizolvarea cristalelor din zahăr. Astfel, sunt create spacii mici între molecule, care se extind atunci când sunt expuse la sursa de căldură.

Spălăm sau nu carnea înainte de a o găti?
Cu ceva timp în urmă, orice bucătar spăla carnea înainte de a o găti, fie din motive de igienă, fie pentru că voiau să îndepărteze anumite resturi, cum ar fi fragmente de os. Cum în prezent mare parte din carne provine din unități specializate, unde totul este automatizat și igienic, acest lucru nu mai este necesar. Unii specialiști spun că pe suprafața cărnii sunt bacterii care se pot distruge prin gătit. Dacă spălăm carnea, riscăm să contaminăm și alte alimente. Astfel, este recomandat să nu spălăm carnea înainte de a o găti.
Ce fel de vin este bine să folosim la gătit?
Vinul aduce o aromă aparte atât preparatelor dulci cât și celor sărate. De asemenea, aduce un plus de aciditate, necesară pentru carne. Tipul vinului depinde foarte mult de ce preparat gătiți.
Vinul roșu este recomandat pentru preparatele sărate. Pinot noir, merlot și cabernet sauvignon sunt potrivite pentru carne. Pentru sosuri, legume, pește și pui, folosiți vin alb, cum ar fi sauvignon blanc, pinot grigio sau chardonnay.
Cum gătim corect friptura?
Fie că gătim friptura afară pe grătar sau pe un grill în interior, sunt câteva trucuri care ne vor ajuta să obținem friptura perfectă. Scoateți carnea din frigider și lăsați-o la temperatura camerei pentru cel puțin 30 de minute. Acest lucru vă permite ca friptura să fie gătită uniform. Adăugați sare în același timp. Aceasta ajută ca stratul exterior al cărnii să se usuce. Puneți carnea pe grătar sau grill numai atunci când acesta este bine încins. Ulterior reduceți ușor temperatura pentru a ajunge la aspectul dorit al fripturii.
















