Galaxy Note 9 vine cu o mică schimbare de design, comparat seriei Galaxy S9, care însă permite creşterea sesizabilă a autonomiei în utilizare.

Dacă la seria Note7, Samsung a optat pentru includerea unui acumulator cu densitate mărită de stocare a energiei, reţeta pentru modelul Note 9 prevede folosirea unui acumulator pur şi simplu mai mare, care să aducă beneficii similare folosind tehnologii de stocare mai puţin eficiente, dar mai bune din punct de vedere al siguranţei în exploatare.

Potrivit informaţiilor circulate din rândul partenerilor Samsung, optimizarea spaţiului ocupat de camera foto şi senzorul biometric permite instalarea unui acumulator cu o capacitate de 3850-4000 mAh, fără a modifica dimensiunile exterioare ale carcasei.

Designul ilustrat cu randări neoficiale pare să fie confirmat cu indicii concrete, luând forma unei huse de protecţie care ar trebui să se muleze pe conturul carcasei lui Galaxy Note 9. În mod neaşteptat, accesoriul prevede spaţiu pentru un nou buton, care s-ar afla la partea de jos, pe lateralul carcasei lui Galaxy Note 9. Rămâne de văzut care ar putea fi rolul acestuia.

Din păcate, pentru mai multe informaţii şi confirmarea oficială a celor prezentate va trebui să aşteptăm evenimentul oficial de lansare Galaxy Note 9, aşteptat în perioada 2 – 9 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here