Dacia va fi prezentă la salonul auto de la Paris între 4 și 14 octombrie. Duster va fi în centrul atenției, iar lista cu surprize s-ar putea să nu se termine aici. Ce mai are în plan Renault?
La salonul auto din Moscova, Renault a trezit imaginația fanilor Dacia cu modelul Arkana. Acum, coroborat cu pozele care arată un model nou în teste pe Transalpina, șoferii și entuziaștii își doresc o Dacia Arkana, adică un crossover mai mic decât Duster și mai modern. Asta e cea mai mare dorință și încă nu e cert dacă va fi cazul de-o lansare sub marca românească.
Ce e însă cert e că Dacia Duster va primi motorizări noi. Din aprilie știm că e vorba de un motor 1.3 TCe. Din iunie știm că va fi vorba și de un motor de 1.5 Blue dCi. Informația este vehiculată și în presa franceză, unde Duster figurează cu cele două motorizări noi.
Ce înseamnă noile motorizări pentru Dacia Duster
În aprilie, referitor la 1.3 TCe, am aflat că Dacia va renunța la motorul 1.2 TCe. Următorul pe listă, posibil, este cel de 1.6, dar ambele sunt pe benzină și sunt pe noul Duster. În același timp, Renault a trecut deja la motorul 1.3 TCe. E mai fiabil și, în special, mai economic. De exemplu, în Germania, 1.2 TCE de 125 CP poate fi comandat doar în configurații prestabilite, adică e momentul lichidării de stoc.
Mai mult, modele ca Dacia Dokker sau Lodgy nu mai pot fi cumpărate cu motorul 1.6 benzină pe unele piețe. În Polonia, dealerii Dacia nu mai primesc comenzi pentru 1.2 TCe. Asta se întâmpla încă din aprilie.
Cât despre celălalt motor pentru Duster, sunt două versiuni și au apărut în premieră pe noua generație Mercedes-Benz Clasa A, versiunea A180d de 116 CP. Dacia Duster are privilegiul de a fi primul model din alianța Renault-Nissan care beneficiază de aceste motoare.
Ține însă cont că noul motor pentru Dacia Duster are rolul de a scădea nivelul de emisii, dar vor crește și performanțele automobilelor. Astfel, versiunile de 90 și 110 CP vor avea de acum 95, respectiv 115 CP. În ceea ce privește motorul 1.5 Blue dCi de 95 CP, accelerația de la 0-100 de km/h se va realiza acum în 12,6 secunde și nu în 13,8 secunde. La motorul 1.5 Blue dCi de 115 CP accelerația de la 0-100 de km/h se va realiza acum în 10,5 secunde și nu în 11,8 secunde așa cum era inițial.
Surprize de la Dacia pentru salonul auto din Paris
Dincolo de ceea ce-i cert, Dacia mai are câteva surprize. Oficialii constructorului au noutăți de gamă și pregătesc un concurs de design pentru Sandero Stepway. Totodată, se vehiculează un „exponat surpriză”.
Dacă nu vorbim de Arkana, atunci putem vorbi de noua gamă Stepway. În august, tot în Moscova, Renault a prezentat o gamă Stepway sub care a adunat Logan, Dokker și Sandero. Ce-i drept, Logan ar avea nevoie de-o schimbare, deși nici noul model nu e radical schimbat.
Mai sunt câteva zile până la salon și e de așteptat să apară mai multe informații.