Alegerea unui ceas smart este la fel de importantă ca și alegerea unui telefon de acest gen. Însă, în timp ce telefonul are niște funcții standard – apeluri telefonice, mesaje text și aplicații care pot fi instalate – ceasurile smart oferă o multitudine de funcții, lucru care îngreunează destul de mult procesul de selecție.

Ceasurile smart de la Apple, Samsung și Fitbit sunt practic telefoane în miniatură. Acestea vă permit să controlați telefonul smart de la distanță dar și să îndeplinească funcții precum contorizarea pașilor, stocarea de muzică și chiar apeluri telefonice prin intermediul unei cartele SIM de dimensiuni mici.

Pe de altă parte, există ceasuri de acest gen folosite exclusiv pentru fitness: vă pot număra pașii sau vă pot monitoriza pulsul și în unele situații pot trimite notificări simple. Interacțiunea cu astfel de dispozitive este destul de limitată, având cu siguranță nevoie de telefon pentru funcții suplimentare. Este adevărat însă că acestea au un cost mult mai redus.

O altă categorie de ceasuri sunt cele clasice, mecanice, cărora le-au adăugat câteva funcții inteligente. În principiu, acestea au inclusă funcția de contorizare a pașilor și posibil o notificare simplă. Avantajul este că la un preț de ceas normal veți primi unul cu câteva funcții în plus.

Orice categorie ați alege, este bine să țineți cont de câteva detalii importante. Cel mai important aspect este de a verifica dacă ceasul este compatibil cu telefonul pe care îl aveți (iOS sau Android) și de asemenea cât de mult îi rezistă bateria. De asemenea, verificați dacă ceasul dorit are funcțiile pe care le doriți. De exemplu, sportivii sau persoanele pasionații de atletism își doresc un ceas cu GPS încorporat pentru a-i putea localiza, chiar și atunci când dispozitivul nu este conectat la telefon. Înotătorii însă vor căuta întotdeauna ceasuri rezistente la apă.

Bineînțeles, forma și nivelul de confort sunt detalii foarte importante. Dacă intenționați să purtați ceasul zilnic, trebuie să vă asigurați că este confortabil. Astfel, este de preferat să mergeți într-un magazin să probați mai multe modele dar și să citiți online recomandări ale altor utilizatori.

Ceasurile smart produse de Apple
Cu toate că discuțiile continuă pe acest subiect, în continuare ceasurile smart produse de cei de la Apple sunt cele mai avansate de pe piață. Interfața lor este similară cu cea de la iPhone, pot încorpora o serie de aplicații și excelează în tot ce înseamnă funcții de fitness și monitorizare a stării de sănătate.

Cele mai importante funcții ale unui astfel de ceas sunt: urmărirea evenimentelor setate în calendar, redarea de muzică, monitorizarea respirației, transmiterea de mesaje. De asemenea, acest tip de ceas vă poate monitoriza diversele activități dar și ritmul cardiac. De asemenea, dacă îl aveți conectat la telefon, puteți folosi ceasul pentru a face fotografii de la distanță și la fel de bine puteți raspunde la apeluri prin intermediul lui. O parte din modele au GPS încorporat, altele pot monitoriza nivelul oxigenului din sânge, iar altele sunt rezistente la apă, până la o adâncime de 50m.

Ceasurile smart Android sau Wear OS
Acestea sunt alternativa de ceasuri smart a celor de la Google. Produse în parteneriat cu firme precum Fossil și TicWatch, aceste ceasuri au aproximativ aceleași funcții ca și cele produse de Apple. Avantajul lor este însă acela că pot și conectate atât cu un telefon Android, cât și cu un iPhone. Cu toate acestea, interacțiunea cu dispozitiv Apple va fi una redusă. De exemplu, nu veți putea raspunde la mesaje text. Cu siguranță veți primi însă notificări  și veți putea monitoriza activitatea fizică de tip fitness, veți putea asculta muzică și veți putea activa locația prin funcția GPS. Prețurile acestor ceasuri sunt mult mai mici comparativ cu cele produse de Apple.

Ceasurile Fitbit
Fitbit a fost cumpărat în 2019 de către Google și în continuare fac ceea ce stiu ei mai bine: produc dispozitive care ajută persoanele care vor să își monitorizeze starea de sănătate și nu țin neapărat să aibă și funcțiile similare unui telefon.Toate ceasurile Fitbit sunt compatibile atât cu Android cât și cu iPhone, astfel încât sunt o variantă bună pentru persoanele care nu au o problemă în a-și schimba telefonul.

Ceasuri potrivite pentru sporturi în natură
Pentru persoanele pasionate de drumeții sau alergat, există o categorie aparte de ceasuri. Ele sunt de obicei de dimensiuni mai mari și au funcții bazate pe navigare și localizare. Casio și Garmin produc astfel de ceasuri. Aceste ceasuri pot arăta mare parte din notificări pe telefon (apeluri și detalii din calendar), vă pot monitoriza numărul de pași sau ritmul cardiac, fără a fi neapărat conectate la un telefon.

Ceasurile hibrid
Dacă nu vă regăsiți în niciuna dintre variantele de mai sus, există o altă categorie de ceasuri mecanice tradiționale cu câteva opțiuni smart adăugate, cunoscute sub denumirea de ceasuri hibrid. Astfel, dacă sunteți genul de persoană care nu dorește neapărat să beneficieze de ultima tehnologie și sunteți mulțumiți cu numai câteva opțiuni smart, aceste ceasuri sunt varianta ideală. Multe dintre ele vă pot monitoriza numărul de pași, ritmul cardiac, vă pot trimite alerte atunci când primiti notificări pe telefon sau chiar vă pot face telefonul să sune atunci când l-ați rătăcit.

Recomandari