Machiajul este o artă în adevăratul sens al cuvântului, este o formă de exprimare a personalității noastre, însă în același timp implică și puțină știință. Este adevărat că nu reprezintă o știință exactă, nu există o singură direcție în care să mergem toți. Cu toate acestea, este o întrebare care încolțește inevitabil în gândul nostru al tuturor: ce trebuie să folosim mai întâi, fondul de ten sau anticearcănul? Este mai bine să aplicăm anticearcan după un strat de fond de ten sau îl lăsăm mai degrabă la final?
În ce situații aplicăm fondul de ten primul?
Majoritatea make-up artiștilor spun că orice machiaj încep cu aplicarea fondului de ten, iar anticearcănul vine la final, că un retuș. Așa cum îi spune și numele, fondul de ten este baza machiajului, cel care pregătește fața noastră pentru următorii pași.
Dacă folosim această variantă este mult mai util, deoarece nu irosim foarte mult anticearcăn. În cazul în care aplicăm prima dată anticearcanul și apoi venim peste el cu fondul de ten, mare parte din acesta se va șterge și cu siguranță va fi nevoie de încă un strat la final.
În ce situații aplicăm anticearcănul primul?
Cu toate că majoritatea experților recomandă ca fondul de ten să fie aplicat prima dată, sunt câteva situații în care veți dori să aplicați mai degrabă anticearcanul sau corectorul primul. Un corector de culoare este folosit pentru a neutraliza decolorarea pielii în anumite zone, motiv pentru care se aplică direct pe zonele respective, după care se folosește fondul de ten. De asemenea, în cazul în care aveți cearcăne pronunțate, puteți proceda la fel: aplicați mai întâi anticearcănul, pentru a fi cât mai bine absorbit de piele, după care folosiți fondul de ten. În această zonă de sub ochi puteți folosi și o pudră pentru a fixa pigmentul din anticearcan.
Cum procedăm cu restul produselor de machiaj?
Machiajul este extrem de personal și personalizat, sunt persoane care preferă să își aplice fondul de ten și apoi rimelul, permițându-i acestuia să se usuce cât mai bine. Ordinea corectă este cea cu care suntem obișnuiți și care ne permite să obținem rezultatul dorit.
Cu toate acestea, există câțiva pași de bază pe care îi putem urmări.Aplicați mai întâi machiajul ochilor
Majoritatea specialiștilor în make-up ne recomandă să finalizăm machiajul ochilor (fard, mascara, tuș) înainte de a aplica produsele pentru ten. În acest fel puteți curăța orice resturi de machiaj, fără a afecta calitatea fondului de ten.
După ce ați aplicat fondul de ten și anticearcanul, puteți utiliza iluminatorul și blush-ul
Pentru a vă contura cât mai bine trăsăturile feței, folosiți blush, care vă da și profunzime. După blush, puteți folosi și un iluminator în funcție de preferințe, dacă veți dori să adăugați strălucire în anumite zone ale feței.
Finalizați aplicând pudra
Pudra este foarte importantă deoarece are rolul de a fixa machiajul, în special în cazul în care toate celelalte produse folosite sunt sub formă lichidă. De asemenea, pudra absoarbe excesul de sebum și oferă strălucire tenului.