Această specie de plantă este originară din Namibia și Angola și se spune că poate supraviețui câteva mii de ani, în condiții extreme de mediu, datorită genomului său care se poate duplica.

Joseph Dalton Hooker, directorul Kew Royal Botanical Gardens din Londra în perioada 1865-1885 a descoperit această plantă pe care a denumit-o “minunată, dar și una dintre cele mai urâte din lume”. Această specie de plantă, Welwitschia mirabilis, a fost inițial descrisă în anul 1863 și a fost subiectul unor dezbateri încă din momentul în care a fost descoperită. S-a dovedit că planta poate supraviețui mii de ani în condiții extreme de mediu, fiind astfel cea mai longevivă de pe planetă. O analiză genetică recentă a dezvăluit noi date despre această plantă interesantă. Genomul duplicat al plantei Welwitschia înseamnă faptul că o parte din genele ei se pot dedica unor sarcini pentru care nu au fost inițial construite. Mai mult decât atât, această specie își poate activa anumite proteine pentru a se proteja de condițiile extreme în care trăiește, astfel încât ea se dezvoltă într-un ritm foarte lent, însă pe durata întregii vieți.

Welwitschia poate fi găsită în nord-vestul Namibiei și sud-estul Angolei, zona dominată de deșertul Kaokoveld. Cu toate că din punct de vedere geografic, zona de coastă este extrem de aproape, această regiune este foarte aridă, având mai puțin de 5 cm cubi de precipitații. Aspectul plantei în discuție este unul diferit, constând în 2 frunze care pot crește până la 10-13 cm în fiecare an. Pe măsură ce cresc, vârfurile frunzelor se usucă și se ondulează, lucru care îi dă de multe ori plantei aspectul unei caracatițe.

Analizele efectuate asupra genomului de Welwitschia au arătat că toate genele sale sunt duplicate, lucru pe care oamenii de știință îl numesc «redundanță genetică». Astfel, copiile pot să își asume funcții noi, imposibil de realizat dacă ar fi existat numai o singură copie a lor. Această formă de adaptare a dus la evoluția incredibilă a plantei. Cercetătorii consideră de exemplu că frunzele sunt capabile să absoarbă umezeala din nori sau ceață.

Aceste transformări ale plantei au început în urmă cu 86 milioane de ani și au fost determinate de expunerea constantă la unele dintre cele mai dure condiții de mediu de pe planetă (temperaturi foarte ridicate, radiații ultraviolete, salinitate crescută, etc.) În fața acestor atacuri permanente, Welwitschia își menține întotdeauna o serie de proteine active care permit plantei să facă față condițiilor dure. Mai mult decât atât, spre deosebire de alte plante, Welwitschia nu crește din vârful frunzelor ci de la bază. Această parte a plantei este mult mai protejată de 2 formațiuni aproape lemnoase, bogate în fibre, practic zona în care se produc noi celule. Acest bulb este practic un fel de țesut embrionar, care se transformă gradual în frunze, într-un ritm foarte lent. Atâta timp cât bulbul este în viață, planta va crește în permanență. Astfel, unele dintre cele mai vechi au peste 1500 de ani.

Cercetătorii consideră că dacă se vor identifica genele care permit acestei plante să supraviețuiască în asemenea condiții, acest lucru îi va ajuta pe oameni să le aplice și plantelor de cultură, lucru care ar putea ajuta omenirea să supraviețuiască și să aibă sursă de hrană, chiar în contextul schimbărilor climatice.

Recomandari