Atunci când ne decorăm casa, avem tendința să lăsăm pe ultimul plan baia, nefiind un loc în care să petrecem foarte mult timp. Însă importanța lor este una foarte mare chiar și ar trebui să fie la fel de primitoare ca și zona de living. Astfel, dacă în anul 2022 intenționați să aduceți modificări în baie pentru a o transforma într-un spatiu perfect de relaxare, specialiștii au câteva indicii.
Care sunt cele 10 trenduri în decorarea băii pentru 2022?
1. Cât mai multe plante
Baia cu multe elemente naturale, precum plantele, va avea un aspect de sanctuar, de spa. Cu toții am petrecut destul de mult timp în casă în ultimul an, astfel încât simțim nevoia de conexiune cu natura. Aceasta ne ajută să reducem nivelul de stres și anxietate. Baia decorată cu plante va fi astfel locul perfect în care să ne relaxăm. Mai mult decât atât, plantele pot îmbunătăți calitatea aerului din încăpere.
2. Elemente de spa
Foarte multe persoane au căutat în ultimul an să includă în baia lor elemente pe care le găseau în anii trecuți la spa. Pare că acest trend va continua și anul viitor. Fie că optăm pentru gresie cu model mozaic sau uși din sticlă pentru duș, sau un blat din granit sau cuarț, toate ne trimit cu gândul la un centru spa.
3. Adăugarea unei băncuțe sau a unui taburet
Băncuțele sau taburetii frumos colorate pentru zona de machiaj vor fi la mare căutare în 2022. Accesoriile pentru baie sunt foarte importante, iar aceste elemente de mobilier pot veni ca o pată de culoare în încăpere.
4. Pereți pictați cu imagini din natură
Baia nu mai trebuie să fie de un alb imaculat. Tocmai de aceea, o pictură inspirată din natură poate să transforme baia într-una cu personalitate. Senzația de spa și sanctuar vă fi completată de acești pereți și vă veți putea relaxa în voie în fiecare zi.
5. Accente de marmură
Marmura este clar un element distinctiv în orice baie. Culorile la modă în 2022 pentru marmură vor fi alb și gri, pentru a crea un aspect elegant, deosebit. Designerii pot crea un sentiment de opulență prin folosirea de materiale contrastante, pentru a crea texturi vizuale și tactile în încăpere.
6. Elemente luxoase
Nu numai marmura înseamnă lux în 2022. Designerii consideră că și anul viitor senzația de calm va fi prioritară în materie de décor pentru baie. Corpurile de iluminat excentrice pot aduce o notă extra de eleganță și lux.
7. Amestecul de texturi
Trendul esențial pentru decorul băilor în 2022 va fi îmbinarea culorilor, texturilor și materialelor. Dacă în trecut baia era monocromatică, în 2022 vom vedea sticlă alături de pereți texturați, precum și diverse culori.
8. Materiale naturale
Într-un spațiu neutru, introducerea unui material natural aduce căldură. Puteți aduce o senzație de aer proaspăt și puteți lăsa razele soarelui să mângâie elementele de piatră sau lemn pe care le aduceți în baia voastră.
9. Duș de tip “walk-in”
Tot mai multe persoane aleg varianta de dus walk-in, în loc de cadă sau cabină de duș. Aceasta permite o mai bună utilizare a spațiului din baie.
10. Mixul de stil vechi și stil modern
Anul viitor puteți crea un design unic în baie. Și cea mai bună soluție în acest sens este mixul, pe principiul extremele se atrag. Puteți opta pentru o baie cu design tradițional, căreia îi adaugați o baterie modernă. Sau dimpotrivă, o baterie vintage combinată cu o chiuvetă cu design modern.















