Stresul este prezent în viața noastră de zi cu zi. Tocmai de aceea, cu toții ne străduim să găsim tot felul de metode prin care să reducem nivelul stresului și să avem o atitudine pozitivă. A fost demonstrat faptul că prin grădinărit putem reduce nivelul de stres și de asemenea, ne dă o stare de spirit bună.
Întoarcerea la natură
Într-o lume a telefoanelor mobile, computerelor și vieții tumultoase, petrecem destul de mult timp din viața noastră în interior, în fața monitoarelor. Întoarcerea la natură este lucrul spre care tindem mulți dintre noi. Grădinăritul este una dintre aceste variante.
În primul rând, petreceți timp în natură, în lumina soarelui. Organismul nostru are nevoie de lumină naturală iar în timpul iernii suferim de la lipsa soarelui. Este dovedit faptul că lumina soarelui ne reglează programul de somn și ne îmbunătățește starea de spirit. Este o sursă bună de vitamina D, mulți dintre oameni având un deficit în acest sens. Vitamina D ne stimulează imunitatea și ne îmbunătățește starea de sănătate. Grădinile sunt medii naturale relaxante. Nu întâmplător există aplicații care pot reda sunete relaxante. Astfel, câteva ore pe zi în gradină pot aduce o stare de calm într-o lume tot mai haotică.
Îmbunătățirea stării de sănătate
Grădinăritul este o metodă eficientă de îmbunatățire a stării de sănătate fizice și mentale. Petrecem atât de mult timp în interior, încât acest lucru a început să ne afecteze starea de sănătate. De multe ori ne este greu să facem mișcare, nu ne găsim motivația pentru a face acest lucru. Grădinăritul ne poate asigura mișcarea de care avem nevoie, fără un efort prea mare. Deși nu pare, grădinăritul este o activitate fizică importantă, iar persoanele care îl practică sunt într-o formă mult mai bună decât majoritatea dintre noi. Mai mult decât atât, grădinăritul ne îmbunătățește și sănătatea psihică. În primul rând prin faptul că putea crea ceva frumos, lucru care ne da un sentiment de mulțumire și auto-apreciere. În al doilea rând, ne face pur și simplu să trăim clipa. Este un moment în care putem fi noi cu gândurile noastre și putem experimenta lumea din jurul nostru. Lucrul cu pământul ne ajută să ne întoarcem la rădăcini, să ne simțim în siguranță și conectați cu tot ce este în jur, dar cel mai important, cu noi înșine.
Începeți simplu
Puteți încerca să vă transformați întreaga gradină, pentru a obține un rezultat spectacular. Este indicat în schimb să începem cu pași mici. Mai ales dacă nu avem o experiență în acest sens. Documentați-vă despre plante și care sunt potrivite de îngrijit de către un începător. Puteți să citiți de asemenea despre fructe și legume, astfel încât să puteți avea și o recoltă după efortul depus.
Nu vă grăbiți să cumpărați echipamente scumpe. Începeți cu uneltele de care chiar aveți nevoie și nu căutați să achiziționați ce recomandă experții în domeniu. Specialiștii în grădinărit sunt bine intenționați, însă este bine să țineți cont de bugetul pe care îl aveți. Nici măcar nu este nevoie să aveți o gradină, este suficientă o mică terasă sau o jardinieră. Cumpărați plante în ghiveci și creați-vă o gradină interioară.
Sfaturi practice
Îngrijirea unei grădini este o experiență relaxantă și plină de satisfacții. Prima gradină pe care o aveți poate să fie mică și simplă. Trebuie să apreciați comuniunea cu natura și să simțiți stresul cum începe să se ridice. O gradină nu trebuie să fie de dimensiuni mari, însă câteva clipe îngrijind plantele în fiecare zi, pot face cu adevărat minuni.