În Marea Britanie, prețurile caselor continuă să fie mari, ipotecile extrem de dificile și avansul care trebuie achitat, tot mai greu de susținut. Mulți dintre britanici stau cu chirie chiar și după vârsta de 30 de ani, însă studiile arată că sentimentul apartenenței și al proprietății este în continuare prezent în cadrul familiilor din UK. La polul opus, Germania, țara cea mai dezvoltată din punct de vedere economic din Europa, chiria este regula.
Pentru început, în Germania chiriile nu sunt mici, deci clar nu reprezintă o variantă mai ieftină. În orașe precum Hamburg sau Munchen poți ajunge să plătești pe chirie cam jumătate din salariul pe o lună. Cu toate aceștia, tinerii nemți nu se simt frustrați dacă nu reușesc să își cumpere o locuință, în timp ce britanicii da. Diferența de atitudine se reflectă în mod evident în prețul locuințelor: în ultimii 10 ani în UK prețurile caselor s-au dublat, în timp ce în Germania au înregistrat o creștere timidă de 2-3%.
Întrebarea de pe buzele tuturor, este cum reușesc să mențină prețurile jos și de ce nu cumpără proprietăți mai mulți nemți? Prima explicație este faptul că locuințele oferite spre inchiere sunt de calitate foarte bună. O a doua explicație este faptul că, în Germania, să poți deveni proprietar, trebuie să demonstrezi venituri substanțiale în ultimii ani, lucru care pentru multe persoane este imposibil. De asemenea, regimul taxelor în Germania este nu este unul foarte prietenos: taxa pentru transferul de proprietate a crescut cu circa 5% în ultimii ani în toate statele, iar impozitul anual se anunță că va înregistra de asemenea în următoarea perioadă.
Munchen, oraș cu o populație de circa 1.34 milioane de locuitori, este un pol al puterii economice, datorită giganților BMW, Allianz și Siemens, precum și universități de renume și firme high-tech. Un apartament cu 2 camere din centru orașului are un preț de 400 000 de lire. Plătind toate taxele și ipoteca gândită pe o durată de 20 de ani, se ajunge la o rată lunară de 1800 lire, la care se adaugă 200 de lire facturile pentru utilități. Astfel, mergând pe varianta chirie, economia lunară este de circa 1400 lire/lună.
Mai mult decât atât, valoarea chiriilor este foarte strict controlată de către autorități și nu poate fi crescută cu mai mult de 20% în decursul a trei ani. Contractele standard sunt cele pe o perioadă nedeterminată, iar depozitul solicitat este valoarea chiriei pe 3 luni.
Simțul proprietății este o obsesie
Unul dintre motivele importante pentru care germanii nu își doresc la fel de tare precum britanicii să dețină o proprietate, este faptul că a trecut ceva timp de când prețul caselor în Germania nu a înregistrat măcar o stagnare. Astfel, Germania este țara cu cel mai mare procent al persoanelor care stau cu chirie din Uniunea Europeană.