Allview aduce televizoare Smart TV cu Android, asta se intampla dupa ce au semnat un contract cu Google pentru a lansa sub brandul propriu smart tv-uri cu sistem de operare Android.
Pe piata televizoarelor LCD au intrat in luna octombrie, atunci au lansat o serie de modele, insa acelea nu sunt de tipul Smart TV. Incepand cu luna decembrie, compania va comercializa televizoare smart cu Android TV și Google Assistant integrat, fiind și singurul brand din Europa care are un contract semnat cu Google in acest sens. Comunicatul oficial Allview, mai jos:
“Incheierea contractului este o recunoaștere din partea Google pentru Allview, în ceea ce privește capacitatea pe care brandul autohton a demonstrat-o pe zona de integrare Android în mai multe tipuri de produse.
Allview anunța astfel ca, începand cu luna decembrie, va comercializa televizoare smart cu Android TV și Google Assistant integrat, fiind și singurul brand din Europa care are și un contract semnat cu Compania Google în acest sens.
“Permanent ne dorim să oferim tehnologie avansată la prețuri accesibile. Televizoarele smart cu Android vor schimba perspectiva utilizatorilor, oferind acestora conținutul și aplicațiile dorite, în meniuri organizate special pentru a fi extrem de accesibile. Utilizatorul va avea la dispoziție Netflix instalat, certificat și disponibil din prima secundă de funcționare, alături de YouTube și Google Play Games”, a spus Lucian Peticilă, managerul general al Allview.
La acest moment, doar 60 de modele de televizoare din întreaga lume sunt certificate de Google, iar câteva dintre acestea au fost dezvoltate de brandul Allview.
Decizia reprezentanților Allview de a deveni jucator pe piața de televizoare inteligente cu Android face parte dintr-o strategie mai ampla, în cadrul careia aceștia dezvolta și noi funcționalități pentru AVI, unicului asistent vocal în limba romana. Allview își propune ca în anul 2019 sa devina brandul european cu cel mai are numar de televizoare certificate Google.”