n fiecare lună, cei de la AnTuTu își publică un clasament lunar cu cele mai rapide telefoane din piață. Mai jos, se poate vedea top 10 smartphone-uri pentru luna iunie.
La nivel global, AnTuTu este cel mai popular benchmark sintetic pentru mobile. Majoritatea producătorilor de telefoane au ajuns să folosească performanța obținută în testul cu pricina pentru a se lăuda cu noile aparate în cadrul conferințelor de lansare. Având în vedere numărul foarte mare de persoane care au încredere în obiectivitatea notelor, un clasament precum cel de mai jos este mai relevant în piață ca niciodată..
Dacă îți doreai de mult timp să vezi un top 10 smartphone-uri pentru prima parte a lui 2018, clasamentul de mai jos s-ar putea să fie foarte important pentru tine. În plus, pentru că este actualizat în fiecare lună, te ajută mult mai bine să știi cu precizie elvețiană care sunt terminalele care dau tonul în piață și cum au evoluat în top de când au devenit disponibile.
Pe primul loc în top 10 smartphone-uri clasate după viteză brută, liderul a fost definit ca fiind Black Shark de de la Xiaomi – telefonul de gaming al chinezilor. Poziția a doua pe același podium este ocupată de recent anunțatul Vivo NEX S cu o valoare în teste surprinzător de similară. OnePlus 6 închide top 3 smartphone-uri cu niște cifre de care nu are cum să-ți fie rușine.
Până la top 10 smartphone-uri, pentru prima jumătate a acestui an, clasamentul a fost închis, în ordinea numerelor de pe tricou, de către Xiaomi Mi 8, Smartisan R1, Samsung Galaxy S9+, Mi Mix 2S, Samsung Galaxy S9, Sony Xperia XZ2 și ZTE Nubia Red Magic.
Ține doar de tine cum percepi aceste rezultate, dar este important de reținut că vorbim de o victorie Qualcomm, mai mult decât altceva. Toate terminalele folosesc un Snapdragon 845 acompaniat de o soluție de răcire proprietară. Ca excepție, ZTE Nubia Red Magic este singurul care folosește vârful de gamă al anului trecut, Snapdragon 835. Acest top 10 smartphone-uri conform performanței brute a fost publicat inițial de GizChina.