Undeva deasupra Cercului Polar, pe o insulă retrasă și în inima munților înghețați, undeva între Norvegia și Polul Nord, se află o resursă de importanță vitală pentru viitorul umanității. Nu este vorba despre cărbune, petrol sau minerale prețioase, ci de semințe.
Miloane de semințe, din peste 930 000 de varietăți de specii de plante, sunt păstrate în Seiful Mondial de Semințe de pe insula Spitsbergen, parte din Arhipelagul Svalbard din Norvegia. Acest seif este extrem de important, deoarece adăpostește o colecție impresionantă de biodiversitate agricolă, în esență 13000 de ani de istorie în agricultură.
Practic ar fi fost imposibil să se găsească un alt loc atât de retras cum este în Svalbard. Acesta este punctul cel mai îndepărtat în care se poate ajunge cu un avion comercial și de asemenea, în afară de orașul Longyearbyen din apropiere, restul peisajului este dat de o suprafață extinsă goală și înghețată.
Acest seif este numit și al Apocalipsei, fiind rezerva mondială în cazul unei catastrofe globale. Depozitul este situat departe de locuri de pe planetă unde au loc războaie sau tot tipul de revolte, deci este în siguranță. Singurul «vecin» este un alt depozit subteran, Arhiva Arctică Mondială, locul unde sunt păstrate documentele guvernamentale importante din întreagă lume.
Intrarea în Depozitul de Semințe conduce către un tunel în care se aud din toate direcțiile sunetele scoase de sistemele complexe de ventilație, necesare în păstrarea unei temperaturi constante. Urmează un tunel iluminat din beton, care coboară adânc în munte, aproximativ 130 de metri.La capătul acestui coridor este o încăpere construită pentru a proteja suplimentar seiful în care se află semințele. Din această încăpere pornesc trei seifuri, însă în prezent numai unul este funcțional, iar ușa lui este acoperită cu un strat gros de gheață. În interiorul seifului, semințele sunt păstrate în recipiente vidate și apoi în cutii speciale, depozitate de jos până sus pe rafturile din interior. Este adevărat că valoarea financiară a acestora nu este una foarte mare, însă aceste cutii pot să aibă în ele cheia pentru siguranța alimentară a întregii omeniri.
În ultimii 50 de ani procesele agricole s-au schimbat semnificativ, tehnologia a avansat, permițând producerea de recolte la scară largă. Cu toate acestea, biodiversitatea a scăzut, până la nivelul în care în prezent aproximativ 30 de tipuri de plante asigura 95% din nevoia de hrana a omenirii. Numai 10% din soiurile de orez pe care China le folosea încă din 1950, sunt folosite în continuare, de exemplu. Statele Unite au pierdut peste 90% din soiurile de fructe și legume încă din anul 1900. Astfel, această monocultură lasă rezervele de hrană susceptibile amenințărilor de boli și dăunători.
Printre semințele din seif se găsesc atât unele mai vechi, cât și altele mai noi, multe dintre ele nemaifiind chiar plantate de câțiva ani. Diversitatea genetică a semințelor din acest depozit ar putea asigura însă trăsăturile de ADN necesare pentru a dezvolta noi soiuri, indiferent ce fel de provocări ar putea să apară în lume pe viitor. De exemplu, una din cele 200 000 de varietăți de orez ar putea duce la producerea unor soiuri adaptate la temperaturi mai mari, sau soiuri rezistente la anumiți dăunători. Acest aspect este unul foarte important, având în vedere schimbările climatice din întreaga lume.
Astfel, într-o lume în care tensiunile și incertitudinea există, seiful din Svalbard este un exercițiu internațional de cooperare și efort depus pentru binele umanității. Orice organizație sau țară pot trimite semințe pentru a fi păstrate în acest depozit, indiferent de religia, orientarea politică sau rasa celor din țara cărora provin. Tot ceea ce contează este că această rezervă este păstrată în siguranță și reprezintă o rază de speranță pentru toată omenirea.
