Netflix a anuntat ca utilizatorii care platesc serviciul de streaming, dar nu il folosesc vor avea conturile inchise. Compania americana isi doreste sa aiba o imagine cat mai buna in randul utilizatorilor, iar acest anunt este neobisnuit in contexul in care orice cont activ aduce bani la bugetul companiei.
Chiar daca in prezent nu folosesti serviciile puse la dispozitie de Netflix, vei putea sa te reintorci la ele in viitor atunci cand iti doresti. Procesul de inchidere al conturilor neutilizate va incepe saptamana aceasta. Sunt vizati doar acei utilizatori care si-au creat contul in urma cu un an de zile si nu au vizionat niciun fel de continut oferit de platforma de streaming. In situatia in care ai un cont mai vechi de un an, dar in ultimii doi ani nu ai vizionat absolut nimic, te incadrezi in situatia descrisa mai sus.
Cum se dezactiveaza conturile
Inainte de stergerea propriu zisa a conturilor, Netflix va notifica prin email utilizatorii afectati. In acest sens utilizatorii vor sti ca urmeaza dezactivarea conturilor. Concret, platforma de streaming nu mai vrea sa iti ia banii fara ca tu sa folosesti serviciile pe care le ofera. Dezactivarea conturilor nu este permanenta si nu duce la o stergere a datelor sau a listelor cu filme, seriale ori documentare. Acestea pot fi recuperate cand iti vei reactiva abonamentul.
Compania americana sustine ca dintre cele 183 de milioane de conturi, doar cateva sute de mii vor fi afectate.