Spania înseamnă istorie și cultură, toreadori și coride, dar mai presus de orice, gastronomia este ridicată la nivel de artă în orice colț al țării. Fie că vă place să încercați variantele numeroase de tapas într-un bar gălăgios, fie că preferați să degustați preparate rafinate într-un restaurant cu stele Michelin, Spania le are pe toate. Orice variantă veți alege, cu siguranță experiența gastronomică va fi punctul culminant al călătoriei.
Am făcut mai jos un rezumat al preparatelor pe care este musai să le încercați atunci când vizitați Spania.
Tapas
Tapas reprezintă un preparat pe care îl puteți găsi în orice loc în Spania și sunt vedeta bucătăriei spaniole. Fie că mergem în Andalucia unde toate conțin “jamon” și măsline, fie că vizităm Țara Bascilor unde tapas sunt o adevărată formă de artă și se numesc “pintxos”, cu siguranță toate merită încercate.
Vinul din regiunea La Rioja
La Rioja este un veritabil tablou pictat cu măiestrie de artiști rafinați: dealuri împodobite cu podgorii multicolore, scăldate de lumina soarelui, sate pitorești și oameni primitori, toate ne invită să o vizităm.
În toată regiunea se pot organiza degustări de vinuri, se pot vizita muzee dedicate vinului iar în timpul toamnei au loc și festivaluri.
Fructele de mare
Fructele de mare sunt vedeta coastei andaluze. În Cadiz se pregătește un pește prăjit în stil andaluz, celebru în toată zona. De fapt localnicii afirmă că orice provine din mare trebuie rulat în pastă de năut și făină de porumb iar mai apoi cufundat într-o baie de ulei de măsline, doar cât să formeze acea crustă aurie care ascunde în interiorul ei aromele peștelui sau fructelor de mare.
Jamon
Nimic nu este « mai spaniol » decât celebrul jamon, pe care îl vedem peste tot, la mese în familie, la mese festive și evenimente importante. Spre deosebire de prosciutto, jamon este o șuncă de un roșu aprins, mult mai aprigă. Persoanele care stiu să taie corect șunca sunt considerate artiști, deoarece numai cu multă experiență se poate obține felia de jamon de grosime ideală, aproape transparentă.
Paella
Paella spaniolă se distinge prin culoarea galben aurie, ca soarele, te trimite cu gândul la zile însorite și bucurie. Cu toate că ingredientele pot varia de la o zonă la alta, baza include întotdeauna orez, usturoi, ulei de măsline și șofran. Cu toate că paella clasică este cea cu fructe de mare, în zona Valenciei se pregătește și o variantă reinventata, cu fasole, pui și carne de iepure.
Churros con chocolate
Celebrul desert pregătit din aluat de gogoși și cufundate mai apoi în ciocolată caldă, sunt o alegere bună atât pentru mic dejun, cât și pentru o gustare după-amiaza, alături de un ceai.
Caracatița
În Galicia se mănâncă multe fructe de mare, însă vedeta este caracatița, respectiv un preparat foarte răspândit și iubit în zonă, numit local « pulpo á feira » (caracatiță fiartă și condimentată). Preparatul este pe cât de simplu, pe atât de gustos.
Cidrul
Cidrul este preparat din anumite soiuri de mere, din regiunile Cantabria, Asturias și o parte din Țara Bascilor. Cidrul sau « sidra » cum este denumit local, a creat un adevărat trend, fiind deschise chiar și baruri cu acest specific, numite sidrerías. Cidrul este turnat în pahar direct din butoi, barmanul creând un adevărat spectacol în jurul lui. Și pentru că nimic nu este întâmplător în Spania, cidrul se potrivește perfect cu fructele de mare!