Dezvoltarea copiilor la vârsta de 4-5 ani este marcată de progrese semnificative în mai multe domenii, inclusiv dezvoltarea fizică, cognitivă, socială și emoțională. În această perioadă este foarte important ca părinții să asigure un mediu optim, să aibă relații deschise în familie și să-i permită copilului să dezvolte relații cu toți membrii familiei întrucât acest lucru va contribui semnificativ la dezvoltarea psihică și fizică a copilului. Activitățile copilului se schimbă în această perioadă și preferințele lui se înnoiesc. Spre exemplu, copilul de 4-5 ani va fi mai încântat de jucării din lemn decât de cele simple, cu lumini și muzică.
Hai să descoperim împreună care sunt schimbările importante care se petrec în jurul acestei vârste. Acest articol este deosebit de util pentru părinții care vor să știe care sunt aspectele la care trebuie să fie atenți, care vor să-și cunoască copilul mai bine sau cei care vor să știe cum să aleagă jucării pentru copii de 4-5 ani potrivite.
Dezvoltarea socială și emoțională
La vârsta de 4 ani, specialiștii spun că începe perioada celei de-a două copilării. Astfel, cel mic parcurge etape importante din punct de vedere emoțional și social. Copilul începe să își dezvolte inteligența emoțională, învață să socializeze și să facă tot felul de activități pe cont propriu.
În jurul acestei vârste, copilul învață să împartă lucruri și să lege relații de prietenie.
Dezvoltarea limbajului
La 4 ani copilul începe să își dezvolte abilitatea de a purta conversații pe teme diferite, bazate pe logică. Începe să vorbească despre lucrurile care îl interesează și pasionează, despre propriile preferințe și despre întâmplările la care a luat parte pe parcursul zilei.
Un copil de 4 ani are în vocabular 1000-1500 de cuvinte și poate recunoaște câteva litere și cifre. Acesta poate număra până la 10 și poate recunoaște anumite culori.
Dezvoltarea fizică și motorie
Începând cu vârstă de 4 ani, din punct de vedere fizic copilul începe să se îndepărteze din ce în ce mai mult de înfățișarea caracteristică bebelușului. În ceea ce privește greutatea și înălțimea, la 4 ani copilul ar trebui să măsoare undeva între 97 și 104 cm și să cântărească între 14,5 și 18 kg.
Acesta reușește să își coordoneze tot mai bine mișcările și corpul, reușește să meargă pe vârfuri și să alerge. Dexteritatea lui este cu mult îmbunătățită, astfel că reușește să folosească corect pixul sau creionul, tacâmurile și vesela.
Dezvoltarea comportamentală
Începând cu vârstă de 4 ani, copilul începe să facă cele mai multe boacăne. Uneori comportamentul lui poate fi oscilant și foarte schimbător. Copilul începe să devină furios, zgomotos sau chiar agresiv, iar toate astea se întâmplă pentru că își dorește să fie în centrul atenției. Jocul este foarte important pentru copilul de peste 4 ani, iar părinții pot profita de acest lucru pentru a-l învăța diverse jocuri educative, care să-i dezvolte anumite abilități.
Copii de 4-5 ani sunt activi, curioși și dornici să cunoască oameni noi. Aceasta este vârsta la care micuții încep să devină mai independenți și să exprime noi dorințe. Atenția și afecțiunea părinților este foarte importantă pentru copil și felul în care reacționezi la anumite lucruri are un impact major în dezvoltarea lui.