Bulgaria a devenit o destinație turistică destul de atractivă și căutată, inclusiv de turiștii români. Litoralul bulgăresc al Mării Negre este la îndemâna românilor și are oferte pentru toate gusturile și buzunarele. Una dintre cele mai apropiate stațiuni bulgărești este Albena, cu o vechime în turism de peste 50 de ani, fiind certificată ”blue flag” de 20 de ani.
Cazări pe toate gusturile
Tradiția și istoricul pe care îl are în activitatea turistică această stațiune se regăsesc în principal prin diversitatea ofertelor de cazare pentru un sejur in Albena. Hotelurile construite pe trepte de nivel, coboară spre plajă, în prima linie fiind cele de 4 sau 5 stele, majoritatea cu oferte all inclusive, sau ultra all inclusive, cu plaje private amenajate și întreținute.
Multe dintre hoteluri vin cu pachete speciale pentru familii, cu diferite facilități pentru această categorie, la care se adaugă și o ofertă bogată pe partea de wellness, în zonă existând un număr mare de izvoare minerale.
Peste 30 de hoteluri folosesc apele minerale la dușuri sau piscine. În Albena găsiți și cel mai mare centru de balneologie din Bulgaria.
Stațiunea este renumită pentru tratamente, balneoterapie și hidroterapie
Apele minerale din Albena sunt bogate în siliciu, sulf, seleniu și radiu, fiind folosite în tratamentul unor boli de piele, de oase, diverse afecțuni musculare, sau ale aparatului respirator. Astfel că resorturile vin cu pachete de balneoterapie și hidroterapie, tratamente cu nămol, electroterapie, fitoterapie, kinetoterapie, masaje și o mulțime de proceduri cosmetice.
Puteți opta bineînțeles și pentru proceduri pur relaxante, cum ar fi un hidromasaj cu ierburi, alge marine, uleiuri naturale, fie cu apă minerală, fie cu apă de mare. La mare căutare sunt și băile galvanice. Pe de altă parte o mulțime de activități și exerciții ce se fac în bazinele minerale interioare, sau exterioare, multe adaptate și pentru copii.
Deci indiferent de scop, terapeutic, de întreținere sau relaxare, apele minerale, folosite de mii de ani, fac minuni atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.
Albena pare un mare parc, cu aer oxigenat, fiind foarte prietenoasă cu mediul înconjurător
Albena are peste 6 km de plajă, curată și întreținută. Zona este foarte potrivită pentru seniori și familii cu copii, deoarece nivelul mării coboară foarte ușor, la 150 de metri de țărm adâncimea apei ajungând la doar 1,6 metri.
În această stațiune aerul este foarte curat, oxigenat, iar plajele, apa mării, mediul înconjurător și organizarea urbanistică îți dau impresia că te afli într-un parc. Unul din obiectivele care întregește această atmosferă prietenoasă și sănătoasă este Rezervația Naturală Baltata.
Rezervația Naturală Baltata
Rezervația de peste 203 hectare se întinde pe râul Batovska. Acest paradis verde este format din peste 260 de specii de plante, dintre care 28 sunt protejate de lege. În jur de 180 de specii de păsări trăiesc în Rezervația Naturală Baltata, majoritatea fiind protejate.
O să poți vedea berze negre, cocori cenușii, ciocănitori, diferiți vulturi, rațe sălbatice etc. Este locul în care, printre cele 36 de specii de mamifere, încă se întâlnesc vidre, dar și diferiți șoareci de apă, arici, vulpi, iepuri și altele.
Această rezervație e casa marilor broaște de apă, a șopârlelor verzi, a țestoaselor cu coadă, sau a șarelui de sticlă. Bineînțeles că în apele rezervației există 16 specii diferite de pești, 4 dintre ele fiind protejate de lege.
Rezervația este un obiectiv de neratat. Plimbările pe traseele amenajate, pe jos, sau cu bicicleta, sunt de-a dreptul terapeutice și natura îți va reîncărca bateriile.
”Must See or Must Try”
Albena este o stațiune cu viața de noapte aproape inexistentă, ceea ce o face numai bună pentru familii, pentru seniori, sau doritori de un turism litoral de relaxare și odihnă în tihnă. Dar asta nu înseamnă plictiseală, deoarece pe lângă plimbările în natură, poți să ai parte și de aventură și adrenalină în AquaPark Aquamania.
Parcul acvatic de 30.000 de metri pătrați e pe locul 8 în topul TripAdvisor Europe. Atracția cea mai mare este toboganul Tornado, de 191 de metri lungime, fiind unic în Europa.
În apropiere de Albena te așteaptă un loc cu încărcătură istorică, dar și peisaje minunate, așa că trebuie să ajungi la Grădina Botanică și Castelul Reginei Maria din Balchik, dar și la cea mai cunoscută mănăstire de piatră, Aladja.
La distanțe ceva mai mari, vă așteaptă cu peisaje ce vă taie respirația Cap Kaliakra, sau Rezervația Arheologică Yailata.
În 2021 dă o șansă unui sejur in Bulgaria
Așadar Albena are condiții optime pentru relaxare și odihnă, care merg mână în mână cu facilitățile de mișcare outdoor sau indoor.
Este o destinație accesibilă, potrivită pentru o vacanță binemeritată, în care să ai odihna și relaxarea garantată, dar și posibilități nenumărate de a te bucura de natură și mișcare.