Un cadou bun arată că îți pasă suficient de cineva ca să te gândești cu adevărat la ceea ce i-ar putea plăcea. Iată câteva idei pentru a vă aduna gândurile și pentru a reuşi să găsiți cadoul perfect pentru orice persoană dragă.
Bugetul
Stabiliți-vă bugetul; acest lucru vă va ajuta să vă restrângeți aria de căutare şi să treceţi de la un proces de decizie copleșitor la unul ușor de gestionat.
Ocazia
Luați în considerare ocazia; vreţi să oferiţi ceva ce destinatarul cadoului va prețui pentru totdeauna sau ceva distractiv, care să-l facă să râdă?
Personalitatea
Gândiți-vă la personalitatea destinatarului. Este elegant, extravagant, ciudat, excentric, tradițional? Îi plac lucrurile practice, pe care le poate folosi zi de zi, sau ar aprecia ceva decorativ?
Culori
Gândește-te la culorile pe care destinatarul cadoului le poartă de obicei, la accesoriile care îi plac. Îi plac bijuteriile voluminoase, imprimeurile distractive, stilurile clasice, discrete?
Context
Gândiți-vă la circumstanțele actuale ale persoanei căreia îi oferiţi cadoul. Poate tocmai s-a mutat într-o casă nouă care are nevoie de decorare, sau are o muncă stresantă și ar beneficia de niște produse de răsfăț?
Utilitate
Dacă alegeţi un cadou pe care ar putea să-l folosească în continuare în viitor, cum ar fi produsele de îngrijire a pielii, încercați să găsiți unele care să funcționeze bine ca un cadou, dar care sunt și suficient de accesibile pentru ca persoana să le cumpere din nou. Produsele de înfrumusețare scumpe tind să fie puse într-un sertar pentru ocazii speciale, deoarece destinatarul nu ar alege ceva scump atunci când cumpără ceva ce foloseşte în fiecare zi.
Personalizare
Alegeţi un cadou pe care îl puteți personaliza. O ramă foto ar putea conține o fotografie sau o poezie cu o anumită semnificaţie; un album foto ar putea fi umplut cu fotografii de la un eveniment recent. Ați putea chiar să puneți laolaltă un „coș” cadou. De exemplu, dacă destinatarul tocmai s-a mutat, puteți umple o cutie cu produse utile pentru inaugurarea casei.
Hobby-uri
Aflați dacă destinatarul are un hobby sau un interes deosebit. De exemplu, dacă îi place să facă bijuterii, de ce să nu îi oferiţi o carte despre acest lucru și poate un set de pietre și instrumente pentru realizarea de bijuterii. Daca îi place gradinăritul, ce spuneţi de un set de lucruri precum mănuşi de grădinărit, instrumente de tăiat, cremă de maini pentru grădinar si o carte despre plante? Sau un curs de gătit de specialitate și un șorț pentru un bucătar aspirant?
Luați în considerare aceste opțiuni
O cutie de amintiri poate fi un cadou original grozav. Puteți cumpăra cutii cu capac din sticlă sau plexiglas şi să acoperiți partea din spate cu fotografii, poezii sau lucrări de artă, apoi să completați interiorul cu amintiri relevante pentru destinatar sau amintiri pe care le împărtășiți.
Pentru zilele de naștere importante, cum ar fi 18 sau 21 de ani, un album foto care arată etapele vieții cuiva este o idee creativă de cadou care poate fi păstrat pentru totdeauna.
O idee distractivă pentru copiii mici (sau cei mari!) este o vânătoare de comori care dezvăluie cadouri din ce în ce mai mari până la marele premiu la final! Sau un voucher cadou pentru o experienţă deosebită precum un zbor cu avionul sau un salt cu paraşuta. Pe cadouriperfecte.ro găsiţi numeroase opţiuni de activităţi şi experienţe variate pentru toate gusturile.