Dacă te-ai săturat să faci scroll la infinit prin câteva mii de fotografii pe care le ai în galerie, este bine de știut că există o soluție mai deșteaptă la această problemă. Trebuie doar să înveți cum faci albume pe iPhone și definești imagini favorite.
Orice utilizator de smartphone în secolul 21 se confruntă cu o problemă majoră când vine vorba de sortarea câtorva mii de imagini. Nimic nu este mai frustrant decât să te întâlnești cu un prieten, să îți dorești să îi arăți o fotografie spectaculoasă, doar ca să renunți după 10 minute de scroll inutil printre imagini cu câini, pisici, mâncare, capturi de ecran din greșeală și, cu un pic de noroc, câteva fotografii din vacanță.
Dacă ai un iPhone, Apple ți-a pus de mult timp la dispoziție un mecanism la care să apelezi pentru a-ți sorta fotografiile, dar este foarte puțin probabil să-l fi folosit vreodată. Soluția cu pricina implică să știi cum faci albume pe iPhone. Astfel, după un pic de efort, îți vei grupa imaginile pe interese și le vei identifica mai ușor pe viitor.
Când faci un tap pe Poze în ecranul principal al telefonului, ai o serie de butoane în partea de jos a ecranului. De acolo, te interesează Albume.
În mod implicit, Apple ți-a creat albume cu selfie-uri, clipuri video, capturi de ecran, imagini live, ralanti, panorame, rafale, animate și șterse recent.
Dacă apeși în colțul din stânga sus pe +, tastezi numele unui nou album și, prin bifare, definești imaginile, îți poți crea propriul album. Este important de reținut că respectivul proces de trecere al pozelor în album nu ți le elimină din ”All Photos” sau ”Toate pozele”.
Dacă pe un album existent apeși în dreapta sus pe Select sau Selectați și faci un tap adițional pe Adăugați, poți insera și alte fotografii.
În situația în care ai doar câteva fotografii relevante pe care vrei să le ții de referință, le poți trece la favorite. Faci un tap pe ele în galerie și un al doilea tap pe inimioara de la bază. Albumul de favorite figurează imediat în dreapta albumului cu ”Toate pozele”.
Ca bonus, să nu uiți niciodată că orice fotografie ștearsă de pe iPhone sau iPad sălășluiește pentru 30 de zile în albumul marcat șterse. De acolo, ține doar de tine să le ștergi manual dacă vrei să dispară pentru totdeauna înaintea celor 30 de zile.