Lumea muzicii a căpătat o altă dimensiune în ultima perioadă. Artiștii nu mai pot pleca în turnee și sunt nevoiți cu toții să găsească modalități prin care să evolueze. Este un efort comun al tuturor artiștilor pentru a duce industria muzicii la următorul nivel. Și mulți dintre ei au început deja să demonstreze că se poate.
Care sunt cele 5 tendințe de viitor în muzică?
1. Jocurile video
Legătura dintre muzică și jocurile video nu este în niciun caz o noutate. Cum industria jocurilor pare că vă avea creșteri în încasări de la 152 miliarde $ în prezent, până la 196 miliarde $ în 2022, muzicienii pot profita și ei de acest lucru.
Live-ul lui Travis Scott din Fortnite a atras nici mai mult nici mai puțin de 28 milioane jucători online din toate colțurile lumii. Colaborarea a funcționat deoarece fan club-ul artistului este format exact din persoane care sunt atrase de astfel de jocuri. Major Lazer de asemenea s-a implicat în acest proiect, fiind primul DJ care a performat live pe o platformă de jocuri. Lumea jocurilor video a adus artiști precum Wiz Khalifa, Drake sau The Weekend în legătură cu fanii lor prin intermediul pasiunilor comune.Desigur pentru un musician la început de drum va fi mai complicat, însă este clar că acestea sunt tendințele. Platforma Twitch este de asemenea o modalitate prin care jucătorii și producătorii de muzică pot colabora. Jucătorii au fundalul muzical în timp ce transmit live, iar milioanele de urmăritori se pot bucura de ambele experiențe simultan.
2. Casele de discuri
Jobul celor care lucrează la casele de discuri era să descopere talente noi și să le dezvolte. Mulțumită internetului, muzica poate ajunge mult mai ușor în magazinele online și la urechile ascultătorilor din lumea întreagă. Popularitatea se măsoară în prezent în numărul de followers, streaming și like-uri. Marketingul îl fac în prezent artiști independenți, care au informații și instrumente la îndemână online. Like-urile de pe Facebook și Instagram conectează fanii și muzicienii. Producerea unei piese și lansarea ei se poate face în prezent chiar de pe telefonul mobil. Astfel, beneficiile pe care le putea oferi o casă de discuri unui artist nu își mai au rostul în prezent, datorită tehnologiei.
3. Realitatea virtuală
Experiența muzicală poate fi una cu adevărat unică prin intermediul realității virtuale.VR ne permite să ne conectăm cu muzica într-un mod personal, așa cum nu am experimentat niciodată până acum. Și creativitatea nu cunoaște limite atunci când vorbim despre VR.Fanii din toată lumea nu își vor mai face griji pe viitor că nu au mai prins bilete la concertul trupei preferate. Artiștii vor putea să transmită concerte virtuale, permițând fanilor să se bucure de spectacol, stand confortabil pe canapeaua lor de acasă.
4. Inteligența artificială
Majoritatea companiilor investesc în realitate virtuala. Industria muzicii nu se lasă mai prejos. Cu ajutorul inteligenței artificiale, piesele pot fi armonizate automat și mult mai rapid decât o fac oamenii. Acești roboți analizează date din diverse alte piese și învață ce anume din piesele respective fac muzica să fie plăcută. Proiectul Google Magenta le permite artiștilor să își dezvolte aptitudini tehnice, pe lângă cele muzicale. Îmbinând puterea inteligenței artificiale cu puterea de creație umană, viitorul muzicii sună promițător.
5. Tehnologia block chain
Casele de discuri, companiile, producătorii și serviciile de streaming au propria bază de date prin care urmăresc cine deține drepturi de autor și cine trebuie să încaseze bani pentru acestea. Bazele lor de date nu sunt unite însă, pentru a-și putea împărtăși detalii. Aceasta duce la numeroase erori. Tehnologia block chain poate fi folosită pentru crearea unei baze de date comună. Aceasta va putea ține evidența și va genera plăți către cei care sunt îndreptățiți. În acest sens vor fi excluși intermediarii, iar tehnologia va fi una transparentă și accesibilă.
În concluzie
Muzica însemna la un moment dat scrierea notelor pe o foaie de hârtie. În prezent, computerele scriu totul pentru noi. Revoluția digitală în muzică a însemnat acces facil la soft-uri de producție. Internetul de viteză mare permite colaborarea între artiști aflați la sute de kilometri unii față de ceilalți. Muzica pop în prezent poate fi produsă de 12 persoane în același timp, fiecare aducând ceva special mixului respectiv. Aceasta este noua formă de artă.
Artiștii care se simt pregătiți să treacă la următorul nivel, trebuie să aibă cunoștințele și tehnologia necesare, dacă vor să aibă succes în viitor. Așa cum am văzut clasicul CD înlocuit de mp3, schimbarea pare una radicală în acest moment, însă în timp ea va deveni de fapt normalitatea.