Manichiura este ca și o carte de vizită a oricărei femei. Specialiști din lumea întreagă încearcă să aducă în scenă noi și noi produse din domeniul manichiurii care să țină pasul cu moda, un domeniu atât de dinamic.
Anul acesta, când ne gândim la ce tipuri de unghii se poartă, trebuie să avem în vedere faptul că se poartă stilul natural. Femeile preferă unghiile lor în locul celor false, iar în locul clasicului frech, optăm mai degrabă pentru un model grafic interesant și discret.
Unghiile în formă de migdală au început să devină din nou foarte populare. Această denumire vine de la asemănarea între forma lor și cea a migdalei: ovală la bază și mai ascuțită către vârf. Acest tip de unghie aduce o notă de sofisticat, de elegant. În cazul în care optați pentru o astfel de formă pentru unghii, atunci culoarea lacului nu trebuie să fie una ostentativă, ci păstrată undeva în familia nuanțelor naturale: roz pal, beige, nude.
Unghiile ovale sunt cele mai apropiate de forma naturală a unghiilor și sunt considerate “la modă” în acest sezon. Ele simbolizează feminitate și naturalețe, iar lungimea ar trebui să fie scurtă sau cel mult medie.
Unghiile pătrate sunt clasice, însă destul de solicitate încă, în special cele scurte. Această formă de unghie este potrivită pentru femeile care au degete lungi și subțiri, iar culorile lacului le puteți alege dintr-o paletă foarte variată. La fel de bine se potrivesc și modelele grafice la astfel de unghii.
Unghiile de balerină sunt potrivite în mod cert femeilor pasionate de modă. Această formă de unghii era la modă în anii ’90 și a revenit în forță. Ele se caracterizează prin lungimea considerabilă și vârfurile destul de ascuțite, asemănătoare poantelor balerinelor.
Unghiile în formă de vârfuri montane seamănă cu cele în formă de migdală, însă sunt mult mai ascuțite. Sunt alegerea femeilor cu stil și foarte curajoase. Această formă poate fi obținută numai dacă unghiile au o extensie artificială, cele naturale nu sunt suficient de rezistente pentru a obține vârful atât de ascuțit.
Unghiile rotunde sunt opțiunea ideală pentru femeile cu degetele scurte, dandu-le un aspect ceva mai alungit. Sunt de asemenea forma ideală de unghii pentru femeile care își folosesc intensive mâinile în munca lor.
Unghiile scurte reflectă cel mai clar dintre toate naturalețea și confortul. Sunt de asemenea foarte practice atunci când vă folosiți în mod frecvent telefonul smart sau tastatura calculatorului. Mai mult decât atât, o unghie cu o lungime maximă de 5 mm va face că degetele voastre să arate ca ale unui pianist.
Puteți alege oricare dintre modelele de mai sus, având în vedere întotdeauna faptul că forma unghiei aleasă corect este cheia către o manichiură perfectă. Important este să fim în pas cu moda, însă întotdeauna să alegem ceea ce ni se potrivește formei mâinii și activităților pe care le avem de făcut în viața de zi cu zi.















