Ziua la care ați visat a sosit în sfârșit, vă spuneți jurămintele, tăiați tortul, dansați o noapte întreagă și vă bucurați alături de familie și prieteni. După nuntă vă bucurați și vă relaxați împreună în luna de miere, lăsând toate grijile și planurile în urmă. După toate acestea, o întrebare rămâne în mintea tuturor femeilor: ce voi face cu rochia de mireasă acum? Ei bine, există soluții pentru această situație.
Creați-vă o rochie deosebită de cocktail
După nuntă, vă puteți întoarce la croitoreasa care v-a făcut rochia de mireasa și o puteți ruga să o modifice, astfel încât să o puteți folosi pentru evenimente viitoare. O variantă foarte bună este ca rochia de mireasă să devină una de cocktail, cu siguranță vă fi unică și va întoarce priviri.
Optați pentru o ședință « trash the dress »
În momentul în care contractați un fotograf, puteți să discutați încă de la început despre o ședință “trash the dress” după nuntă. Opțiunile sunt numeroase în acest sens, puteți să mergeți pe plajă, să intrați în mare, sau să mergeți într-un atelier de pictură și să folosiți pensule cu vopsea pentru a colora rochia. Dacă sunteți genul de persoană care preferă momentele memorabile în locul profitului, genul acesta de seedinta foto este o variantă perfectă.
Vă puteți transforma rochia de mireasă într-una de Halloween
Dacă sunteți genul de persoană pasionată de costume și Halloween-ul este una din ocaziile perfecte pentru a face acest lucru, rochia de mireasă reinventata poate fi o variantă foarte bună. Puteți deveni mireasa lui Frankenstein sau chiar o mireasă zombie, opțiunile sune nelimitate.
Puteți face din rochia de mireasă, una de bote
Dacă v-ați atașat de rochia de mireasă, ați decis să o păstrați și deveniți mamă de fetiță, este un prilej perfect să îi pregătiți o rochiță de botez din cea pe care ați purtat-o în ziua nunții. Astfel, valoarea sentimentală va rămâne și îi veți putea transmite celei mici din magia momentului unic pe care l-ați trăit în calitate de mireasă.
Dăruiți-o
Puteți opta oricând pentru varianta donației, este totuși un obiect vestimentar destul de costisitor financiar și cu siguranță persoana care o va primi va fi mai mult decât încântată. Și nu este nimic mai plăcut pe lume decât să aduci fericirea și zâmbetul pe buze altei ființe umane!
Transmiteți-o din generație în generație
Dacă spațiul vă permite să o depozitați și sunteți foarte atașată de rochie, puteți alege să o transmiteți copiilor.