Scuterul electric este un vehicul din ce in ce mai cautat de locuitorii marilor orase unde traficul este intens. Acesta reprezinta o alternativa de transport viabila si nepoluanta. Avantajul principal este ca se pot strecura cu usurinta printre masini.
Record dupa record de preturi mici
Cel mai ieftin scuter electric de pe planeta este produs de o companie din India. Compania Detel este renumita pentru produse la preturi mici. Aceasta a lansat recent cel mai ieftin smartphone din lume care costa 3,4 euro. Cel mai ieftin televizor din lume este produs tot de catre Detel si costa 45 de euro.
Compania a anuntat ca lanseaza scuterul electric, Detel Easy, iar pretul este foarte atractiv. Cei care isi doresc un scuter vor trebui sa scoata din buzunare suma de 225 de euro (fara TVA).
25 km/h viteza maxima
Detel Easy este echipat cu un motor de 250W, iar viteza maxima este de 25 km/h. Cu un ciclu de incarcare complet, scuterul poate parcurge aproximativ 60 de kilometri. Un ciclu de incarcare complet dureaza cam 7-8 ore.
Scuterul este comercializat in 3 culori: Jet Black, Pearl White si Metallic Red. Locuitorii din diferite regiuni ale Indiei pot achizitiona gratuit scuterul deoarece guvernul acorda subventii in valoare de 350 de euro celor care opteaza pentru vehiculele electrice cu 2 roti.
Sursa: go4it.ro











