Seria ASUS ROG e ultra cunoscută global, atât de gameri eSports, cât şi de către cei amatori. Sub brandul Republic of Gamers găsim acum şi un smartphone, care vine cu un design ieşit din comun, mai ales dacă îl comparăm cu un ZenFone. Telefonul pune la bătaie o carcasă unibody, cu ramă metalică, combinată cu sticlă în spate. În stânga sus avem o cameră duală, iar un pic mai jos un scanner de amprente ce arată ca un mecanism de autentificare pe o navă specială din Star Trek.
Există şi decupaje pentru sistemul de răcire/aerisire (3D Vapor Chamber) şi evident logo-ul ROG pentru a ne reaminti ce produs avem aici. Acesta din urmă este iluminat RGB. Telefonul are o baterie de 4000 mAh, care se încarcă până la 60% în doar 33 de minute şi până la 85% în doar o oră.
Primim şi un ecran AMOLED HDR de 6 inch cu rata de refresh de 90 Hz şi timp de răspuns de 1 ms. La interior se află un procesor Qualcomm Snapdragon 845, tactat la 2.96 GHz, 8 GB RAM şi până la 512 GB stocare. ASUS pune la bătaie şi o aplicaţie de tweaking, prin care putem modifica viteza coolerului, culoarea logo-ului ROG şi alte aspecte legate de baterie sau stocare.
Mai primim şi o cameră frontală de 8 MP, plus difuzoare stereo cu amplificator inteligent. Cred că aceste camere şi difuzoare au fost împrumutate de la telefoanele din gama ZenFone 5. Mi se par foarte bune dimensiunile, având în vedere dotările: 8.6 mm în talie şi 200 de grame în greutate.