Compania se prageste sa lanseze o noua linie de gadgeturi sub brandul Surface.
Conform unor documente interne ale Microsoft, compania pregateste lansarea a trei noi dispozitive, cunoscute deocamdata sub numele de cod Andromeda, Carmel si Libra.
Cel mai interesant produs va fi Andromeda, o tableta pliabila cu doua ecrane, care se poate strange pentru a incapea in buzunar, scrie Daily Mail.
Microsoft a obtinut brevetul pentru a realiza un gadget de acest fel. Iar expertii cred ca noul design va fi folosit pentru a oferi un refresh liniei de produse marca Surface.
Libra si Andromeda ar putea fi lansate chiar anul acesta, in timp ce Carmel va fi disponibil abia de anul viitor.
Conform publicatiei Thurrott.com, Andromeda va fi o tableta care va putea functiona pe post de computer, dar care se poate strange, ajungand la dimensiunea unui Surface Phone. Practic, este “un notebook de buzunar”.
Si alti producatori vor sa lanseze gadgeturi cu doua ecrane. ZTE a lansat recent un smartphone dual-screen, iar Asus dezvolta Proiectul Precog, care presupune lansarea unui computer cu doua ecrane. La randul sau, Lenovo anunta ca laptopul Yoga 2 dual-screen va fi disponibil in curand.
Modelul Libra va fi o tableta Surface mai accesibila ca pret. Microsoft spera ca acest gadget sa fie un rival puternic pentru noul iPad. Tableta va avea ecran de 10 inci, incarcator USB-C, procesor Intel si sistem de operare Windows 10 Pro.
Al treilea gadget pregatit de Microsoft, Carmel, va fi probabil succesorul modelului premium, Surface Pro.