iPhone X este un telefon bun și foarte scump, dar e departe de a fi perfect, iar iminentul iOS 12 te va scăpa de o problemă destul de frustrantă.

Folosesc un iPhone X din momentul în care s-a lansat în România și, cu toate că am fost foarte încântat de performanțele lui, am detaliat de curând toate chichițele care mă supără la câteva luni după achiziție. Lista respectivă nu este deloc mică, dar destul de sus pe listă se află o problemă derivată din procedura la care trebuie să apelezi pentru efectarea unei capturi de ecran.

Dacă vrei să faci o captură de ecran pe iPhone X trebuie să ții simultan pe power și volum în sus. Ai fi tentat să crezi că ideea nu este neapărat una neinspirată, dar având în vedere că cele două butoane sunt puse exact la același nivel de o parte și de alta a carcasei, tinzi să le apeși din greșeală într-o veselie.

Am ajuns să colecționez o grămadă de capturi de ecran inutile în galerie pe care am omis să le mai șterg. Screenshot-urile respective au fost create atât în momentul în care am încercat să blochez telefonul, cât și atunci când am vrut să-l deblochez imediat după ce l-am scos din buzunar.

Din păcate, zona butonului de volum în sus este punctul de sprijin în care îți mâna atunci când îți blochezi sau deblochezi aparatul.

Apple nu schimbă modul de a efectua capturi de ecran pe iPhone X, dar face un gest un important în remedierea problemei odată cu lansarea iOS 12 în această toamnă. Cei care au avut ocazia să testeze versiunea beta a iminentului firmware, și-au dat seama că atâta timp cât telefonul este blocat sau ecranul este închis, nu mai poți efectua capturi de ecran.

Practic, funcția a fost dezactivată în scenariile în care este foarte improbabil să-ți dorești să faci un screenshot intenționat. Soluția este departe de a perfectă, dar măcar nu-ți vei mai dedica minute din viață în fiecare săptămână pentru ștergerea fotografiilor accidentale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here