Iar marele eșec de la Vârvoru de Jos este că, după 17 ani de când au intrat în rândul lumii civilizate, grație unei investiții de 4 milioane de lei finanțată de Banca Mondială, oamenii au rămas fără apă la robinet.
Rețeaua de alimentare din comună a încetat să mai funcționeze după ce societatea care o administrează, aflată în subordinea Consiliului Local, a acumulat datorii de peste 300.000 de lei. Legal, primăria nu poate acoperi datoria, dar nici n-ar avea cum pentru că și ea are datorii care îi depășesc bugetul pe 2024. Balanța financiară de la Vârvoru de Jos înclină pe minus: – 1.000 de lei.
Rămași fără apă, oamenii s-au uitat către decidenți: primarul Nicu Tabacu (PSD) și administratorul societății de apă, Cosmin Trandafir, liderul Tineretului Social Democrat din Vârvoru de Jos. Dacă Trandafir încearcă niște explicații spășite, primarul Tabacu se ascunde în spatele lui „toți suntem vinovați” și îi ceartă pe oameni că prea s-au învățat cu stilul modern de viață și au dat uitării spălatul la albie și alte obiceiuri strămoșești.
După două luni fără apă și nicio soluție clară la orizont, sătenii din Vârvoru de Jos s-au resemnat, iar primarul a obosit să mai facă administrație și și-a depus demisia, cu o jumătate de an înainte să-i expire mandatul.
Asta e moștenirea pe care o lasă comunității, după 24 de ani în funcție: înapoi la izvoare și la toaleta din fundul curții.
————-
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Găsești toate variantele de susținere aici: https://bit.ly/3QRzRkA















