Dacă te-ai trezi de curând că ți-a expirat parola la Windows și ai fost nevoit să o schimbi, este bine să știi că poți dezactiva respectiva funcție de securitate.

În cazul în care ești utilizator de Windows cu experiență, s-ar putea să știi că pentru fiecare iterație a sistemului de operare, au existat mai multe versiuni. De multe ori, diferența între un Windows în variantă Home sau Professional și una Enterprise / Business s-a reflectat într-un grad sporit de securitate. Este vorba de câteva particularități în plus care, deși s-ar putea să nu-ți fie utile în confortul căminului, au rolul lor într-o corporație în care securitatea datelor este vitală.

O astfel de funcție a cărei utilitate s-ar putea să nu o găsești niciodată pe sistemul de acasă, ține de expirarea parolei la Windows. Indiferent dacă ai un sistem cu Windows 7 sau Windows 10, nu este exclus să încerci să te autentifici într-o dimineață pe PC-ul personal, doar pentru a fi invitat să-ți schimbi parola pentru că a expirat.

Notificarea cu pricina nu este neapărat una foarte stresantă, dar s-ar putea să te sperie. Mai mult, schimbarea parolei s-ar putea să-ți consume timp pe care l-ai putea petrece într-o manieră mult mai util.

Trecând peste beneficiile schimbării parolei într-un mediu corporatist, este foarte probabil să nu ai nevoie de ea acasă. Din fericire, există un mod foarte simplu prin care o poți schimba și implică o simplă comandă de DOS.

Pentru a rezolva problema expirări parolei la Windows, fă click pe Start, tastează CMD și, după ce ai făcut click dreapta pe Command Prompt, optează pentru Run as administrator. În noua fereastră, pe un fond negru, tastează fără ghilimele: wmic path Win32_UserAccount set PasswordExpires=False. Confirmă comanda prin apăsarea tastei Enter. Dacă a fost procesată cu succes, vei primi un mesaj în acest sens.