Dacă vreţi să renunțați la contul de Facebook, vă prezentăm astăzi cum puteți să faceți acest lucru fără a vă pierde fotografiile, filmele şi celelalte informaţii postate pe reţeaua de socializare.
Facebook se află în mijlocul unui scandal uriaş declanşat de dezvăluirile privind folosirea ilegală a datelor a peste 50 de milioane de utilizatori în campania electorală din SUA, în urma căreia Donald Trump a ajuns preşedinte.
Dincolo de faptul că şeful Facebook a fost chemat în faţa anchetei, la nivel internaţional a fost lansată o campanie de mobilizare a internauţilor pentru a părăsi reţeaua de socializare.
Dacă vreţi să renunţaţi la contul de pe facebook, trebuie să intraţi pe pagina dedicată https://www.facebook.com/help/delete_account.
O altă cale este să parcurgeţi următoarele instrucţiuni:
1. Logaţi-vă în Facebook.
2. Intraţi în settings (setări)
3. Click „Edit” şi apoi „Manage account.”
4. Click „Request account deletion.”
3. Urmaţi intrucţiunile
Nu uitaţi ca înainte de a vă şterge contul, să vă salvaţi fotografiile, filmele şi celelalte informaţii postate pe reţeaua de socializare. Pentru a face asta, parcurgeţi paşii următori:
1. Logaţi-vă în Facebook.
2. Selectaţi Settings.
3. In Settings, apăsaţi pe „Download a copy of your Facebook data” din General Account Settings.
4. Deschideţi emailul asociat contului şi apăsaţi pe linkul arhivat
Trebuie să luaţi în calcul că ştergerea contului Facebook durează câteva zile, iar într-un interval de până la 90 de zile îl puteţi reactiva. Abia apoi profilul va fi şters complet de pe serverele Facebook.