Archos, companie franceză care activează pe piaţa de telefoane şi tablete de ceva vreme a intrat şi în zona boxelor inteligente care au ecran. Acest segment a primit un boost odată cu iniţiativa Google Smart Display, dar şi odată cu Amazon Echo Show. Archos a anunţat gama de terminale Mate, care vine cu AI şi compatibilitate cu Alexa.
Noile dispozitive vor începe să fie vândute global din luna octombrie a acestui an cu preţ de pornire de 99 de euro. E vorba aici despre două variante de design, judecând după randările care ne-au parvenit. Avem un model care arată ca o boxă clasică şi are un ecran cu margini rotunjite în zona frontală şi un device cu ecran orientat în mod Portret.
Ambele pot răspunde la comenzi vocale, oferi feedback sub formă de imagini şi includ microfoane foarte capabile la bord. Terminalele Archos Mate au fost gândite de către o echipă de designeri din Paris şi vin în variante cu ecran de 5 inch sau 7 inch. Oferă recunoaştere vocală, difuzoare generoase şi toate funcţiile celebre ale lui Alexa. Ecranele sunt unele HD, iar la bord avem un sistem omnidirecţional de înaltă fidelitate.
Dotările includ şi un procesor quad core, suport Bluetooth şi WiFi, o cameră de 5 megapixeli şi baterie de 1500 mAh pentru varianta de 5 inch şi 3000 mAh pentru cea de 7 inch. Veţi putea realiza apeluri video cu aceste terminale, dar şi controla dispozitive smart home. În plus puteţi viziona clipuri pe ecrane, eventual unele cu reţete şi ghiduri pentru a vă ajuta în bucătărie.