Apple One este noul abonament al companiei americane care include toate serviciile Apple: iCloud, Apple Music, Apple TV, Apple News+, Apple Music, Apple Arcade si Fitness+. Noul serviciu oferit de Apple prezinta mai multe planuri tarifare.
Un abonament Apple One pleaca de la 15 dolari pe luna, cu 4 servicii integrate si poate ajunge la 20 de dolari pe luna in cazul unui pachet de familie. Utilizatorii care locuiesc in tari unde sunt disponibile toate serviciile vor plati 30 de dolari pe luna. Apple ofera o luna ”de proba” si ofera acces la toate serviciile.
Planuri tarifare Apple One
Apple One Individual care include Apple Music, Apple TV+, Apple Arcade si stocare in iCloud. Este disponibil pentru un singur utilizator care va achita lunar un tarif de 15 dolari.
Apple One Family este destinat familiilor si ofera acces la toate cele 4 servicii: Apple Music, Apple TV+, Apple Arcade si stocare in iCloud. Acest abonament costa 20 de dolari pe luna si este disponibil pentru familii cu maximum 5 membri.
Apple One Premiere este un abonament de top care include toate cele 6 servicii ale sale: Apple Music, Apple TV+, Apple Arcade, stocare in iCloud, Apple News+ si Fitness+. Acest abonament este disponibil doar in statele in care toate serviciile Apple sunt disponibile. Un abonament One Premiere costa 30 de dolari pe luna.















