Atunci când ne gândim la o posibilă vacanță în Grecia, cu toții ne gândim cu siguranță la plaje superbe, apa mării de un turcoaz perfect, apusuri de soare romantice și poveștile interesante despre mitologia greacă. Grecia are însă câteva destinații încărcate de mister, iar în cele ce urmează sunt câteva exemple în acest sens.

1. Epava Dimitrios
Dimitrios este o navă de tip cargo, localizată pe plajă în Gythio, locul unde odată se afla celebra Sparta. Nava este una de dimensiuni reduse, de 67 metri, putând duce o încărcătură de 965 tone. Nava a fost construită în Danemarca în anul 1950.

Există multe povești care au luat naștere în jurul celebrei ambarcațiuni care a eșuat pe plaja în Gythio. Într-unele dintre povesti se spune că nava ar fi transportat țigarete de contrabandă între Turcia și Italia și că a fost capturată de autorități în Gythio și abandonată în locul în care se află și astăzi. Alții spun că nava ar fi fost una fantomă, fără a-i fi atribuită și o anume origine. Cert este a nimeni nu și-a revendicat nava, după atâția ani în care stă pe plajă, însă cu siguranță este o atracție turistică altfel.

2. Mănăstirea Agiou Nikolaou
Aceasta face parte din grupul de 6 mănăstiri de la Meteora, în zona centrală a Greciei. Mănăstirea se remarcă prin eleganța construcției și impresionează prin acest lucru, ținând cont de faptul că a fost ridicată în vârful unei stânci. Mănăstirea a fost avariată în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial și a început să fie restaurată în mai multe etape în anul 1960. Procesul de restaurare a durat aproape jumătate de secol și s-a finalizat la începutul anului 2000.

3. Kounopetra
Kounopetra este o localitate de coastă, situată la 43 km de Argostoli, capital insulei Chefalonia. În fiecare an, turiști din lumea întreagă vin aici pentru a vedea cu ochii lor dacă poveștile localnicilor cum că pietrele și linia țărmului se mișcă, sunt adevărate. Plaja din acesta zonă este considerată o adevărată minune geologică, iar roci de dimensiuni considerabile se văd ieșind din apele Mării Ionice. Locuitorii insulei afirmă că la fiecare 20 de minute aceste roci se mișcă. Astfel, turiștii curioși vin aici pentru a fi martori la fenomenul bizar, însă mulți aleg pur și simplu plaja retrasă și liniștită și apa mării limpede precum cristalul.

4. Situl arheologic Kaiada
Situl arheologic Kaiada este un important monument istoric, delimitat de o ravena adâncă, între Sparta și Kalamata și este de departe cel mai misterios loc din Grecia.

Kaiada este locul în care spartanii își aruncau criminalii și bebelușii născuți cu malformații sau bolnavi. Copiii erau executați în timpul unui ritual la care asistau cei mai importanți dintre spartani, deoarece se consideră că nu au nicio șansă să ajungă războinicii de care nația lor avea nevoie. Cei care au vizitat zona au povestit că dacă te apropii de peștera, se poate simți o briză rece, care localnicii spun că vine de la însuși zeul Hades.

5. Tunelul războiului
Agia Galini este un sat din Creta, care între anii 1970 și 1980 a ajuns dintr-un sat pescăresc, o atracție turistică importantă. În sat sunt foarte multe hoteluri, baruri, restaurante și cluburi. Turiștii sunt atrași în mod deosebit de apa mării extrem de limpede și de mică biserică ce a fost construită pe ruinele unui templu dedicat zeiței Artemis. Unii dintre turiști, mai curioși, au descoperit un tunel care nu apare pe nicio hartă și care nu este semnalizat sub nicio formă. Aceasta pentru că, se pare că tunelul a fost construit că unul de război, folosit pentru a muta soldații de-a lungul insulei fără a fi observați.  În prezent zona este în mare parte interzisă, fiind o zonă militară.

Recomandari