Microsoft a lansat oficial Windows 11, versiunea 26H2, cunoscuta si ca Windows 11 2026 Update. Actualizarea a intrat in disponibilitate generala pe 29 septembrie 2026, dar este distribuita controlat, ceea ce inseamna ca nu apare simultan pe toate PC-urile eligibile.
Pentru utilizatorii din Romania nu exista o lansare separata: pagina oficiala Microsoft in limba romana confirma ca Windows 11 26H2 este disponibil prin Windows Update pentru dispozitive eligibile care ruleaza Windows 11 24H2 sau 25H2.
Cum instalezi Windows 11 26H2
Daca vrei sa verifici manual daca actualizarea este disponibila pe PC-ul tau, mergi la:
Setari → Windows Update
Apoi activeaza optiunea „Obtineti cele mai recente actualizari imediat ce devin disponibile” si apasa „Cautati actualizari”.
Daca dispozitivul este eligibil si nu exista un blocaj de compatibilitate, ar trebui sa apara optiunea pentru descarcarea si instalarea Windows 11, version 26H2.
De ce nu apare Windows 11 26H2 pe PC-ul tau
Faptul ca actualizarea nu apare imediat nu inseamna neaparat ca exista o problema. Microsoft foloseste un rollout gradual si poate amana instalarea pe anumite sisteme atunci cand detecteaza probleme de compatibilitate cu hardware-ul, driverele sau anumite aplicatii.
Compania spune ca disponibilitatea va fi extinsa treptat. Din acest motiv, pe doua calculatoare similare, unul poate primi Windows 11 26H2 mai devreme decat celalalt.
Actualizarea ar trebui sa se instaleze mai repede
Pentru multe PC-uri eligibile care ruleaza Windows 11 24H2 sau 25H2, versiunea 26H2 este livrata sub forma unui enablement package. Practic, o parte dintre componente sunt deja prezente prin actualizarile lunare, iar pachetul 26H2 activeaza noile functii.
Microsoft spune ca aceasta metoda reduce dimensiunea descarcarii si timpul de instalare, fiind necesara in mod normal o singura repornire.
Cum verifici ce versiune de Windows 11 ai
Apasa combinatia Windows + R, scrie winver si apasa Enter. In fereastra afisata poti vedea versiunea curenta de Windows 11.
Daca preferi sa controlezi mai strict cand sunt instalate actualizarile, poti consulta si ghidul nostru despre cum opresti actualizarile automate Windows.
Cat timp primeste suport Windows 11 26H2
Microsoft precizeaza ca instalarea versiunii 26H2 reseteaza ciclul de suport: editiile Home si Pro primesc 24 de luni de actualizari, iar editiile Enterprise si Education, 36 de luni.
Surse: Microsoft Windows Blog si Microsoft Support Romania.















