Mai mult sau mai puțin înțelese, legile au fost create pentru a asigura ordinea și disciplina și pentru că națiunile să poată funcționa în armonie, iar atunci când cineva nu respectă legile, să fie sancționat în consecință.

Există totuși în lumea întreagă tot felul de legi mai puțin obișnuite.

În Marea Britanie și Țara Galilor, Parlamentul a decis că este ilegal să cumperi somon provenit din surse nesigure. Practic orice persoană care intră în posesia somonului și suspectează că a fost obținut prin pescuit ilegal, trebuie să anunțe imedat autoritățile. În caz contrar, aceasta este considerată infracțiune și se penalizează cu maxim 2 ani de închisoare.

În Quitman, Georgia, oricine deține găini, nu are voie să le lase să traverseze strada. Prin această lege stăpânii găinilor sunt îndemnați să le supravegheze cu atenție. Într-o anumită măsură, ne putem imagina că este periculos că animale de la fermă să fie lăsate să traverseze strada, însă textul în sine aduce zâmbetul pe buze, găinile neavand voie sub nicio formă să facă acest lucru.

În statul Victoria din Australia, este ilegal să schimbi un bec în casă dacă nu ești electrician cu acte în regulă. Amenda pentru această faptă este de 10 dolari australieni.

În Milano este legal să zâmbești oricând, mai puțin la înmormântări și în spitale. Incredibil sau nu, în Milano legea te obligă să zâmbești, singurele excepții fiind aplicate pentru înmormântări, pentru angajații din spitale sau pentru membrii familiei care vizitează un bolnav în spital.

În Torino există o lege care spune că trebuie să îți plimbi câinele de cel puțin 3 ori pe zi. Stăpânii de câini care nu respectă această lege primesc o amendă de 500 de euro. Italia este de fapt declarată ca o națiune iubitoare de animale, în multe orașe pisicile de pe stradă fiind protejate prin lege. În Torino legea privind protecția animalelor este cea mai severă din toată țara.

În Scoția, dacă cineva îți ciocăne la ușă cerând să iți folosească toaleta, trebuie să îi permiți. Cu toate acestea, legea este una îndoielnică, deoarece în același timp iți spune că trebuie să permiți oricui oricând să îți intre în casă.

În Samoa este ilegal să uiți data nașterii soției. Ei bine da, există o astfel de lege și pedeapsa nu este numai faptul că soția este supărată, ci poți ajunge să petreci o noapte la pușcărie pentru a te gândi serios dacă vei repeta fapta.

Share.
WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE
Exit mobile version