Ai plecat vreodată de acasă ca apoi să te întrebi dacă ai încuiat ușa sau nu? Probabil mai des decât ai vrea. Acest gadget îți transformă cheile banale în unele inteligente și te scapă de grija încuiatului.
Locky este un dispozitiv care poate fi folosit cu aproape orice cheie și te va ajuta să nu te mai gândești dacă ai încuiat ușa sau nu. Locky este un fel de carcasă pentru cheia ta care comunică prin intermediul bluetooth-ului cu aplicația de pe smartphone.
Pui partea superioară a cheii (cea care nu intră în butuc) în carcasa Locky, instalezi aplicația apoi folosești cheia cum ai face-o în mod normal. Partea care intră în butuc Aplicația te va notifica dacă nu ai încuiat ușa și tot acolo vei putea vedea un jurnal al utilizării cheii. În plus, produsul trimite o alerta audio atunci când îți lași cheia în ușă. Dacă ai copii vei putea vedea când ajung acasă fără ca tu să-i mai suni sau ca ei să te anunțe.
Un alt lucru pe care Locky îl rezolvă este pierderea cheilor. În aplicație poți vedea unde sunt cheile (sau îți poate trimite un semnal audio) așa că nu mai trebuie să le cauți o jumătate de oră prin casă ca apoi să-ți dai seama că le-ai lăsat în pantaloni. Totuși, ceea ce Locky nu poate face este să încuie și să descuie ușa de la distanță. Asta este văzut de creatori ca o măsură de securitate, nu ca un minus.
Locky funcționează pe bază de baterie (CR2032) și creatorii produsului susțin că ar trebui ca gadgetul să funcționeze doi ani.
Dacă ești convins că îți place gadgetul și îl vrei atunci trebuie să mai aștepți puțin. Locky este un produs aflat pe Kickstarter, iar echipa cauta 10.000 de dolari pentru a finanța proiectul. Până în prezent a obținut peste 36.000 de dolari de la aproape 300 de oameni și mai sunt încă cinci zile în care se mai pot dona bani.
Dacă vrei gadgetul poți intra pe pagina de Kickstarter și-l poți cumpăra pentru 39 de dolari. Livrarea se va face începând din ianuarie 2019.