Renaulution este planul francezilor de Renault cu care isi doresc sa revolutioneze marcile pe care le detin in portofoliu. Cu alte cuvinte, Renault + Revolution = Renaulution. Dacia isi schimba logo-ul, limbajul de desing, dar strategia de brand.
Mai mult decat atat, Dacia a prezentat conceptul Dacia Bigster, care va fi primul SUV de segment C al constructorului de la Mioveni. De asemenea, tehnologia E-Tech de pe Renault Clio va ajunge si pe modele Dacia.
Dacia Bigster, primul SUV romanesc de segment C
Dacia Bigster are 4,6 metri lungime si linii de design robuste. Acesta va fi primul SUV romanesc din segmentul C, dar care va fi mult mai ieftin comparativ cu modelele altor marci.
„Conceptul Dacia Bigster exprima viitoarea evolutie a marcii. Este un vehicul care ofera ceea ce este esential, evocand spiritul de aventura si aducand in plus o tusa „cool”. Bigster este dovada faptului ca un vehicul accesibil poate fi si atractiv. Noi, cei de la Dacia, credem acest lucru, iar dovada este conceptul prezentat azi”, a declarat Alejandro Mesonero-Romanos, Director de Design Dacia.
Dacia Bigster va dispune de motorizari alternative si hibride, iar noul SUV are toate sansele sa devina un model reprezentativ al marcii romanesti. Bigster nu va inlocui Duster, chiar daca sunt aproape identice in dimensiuni. Dacia si Renault spera ca noul SUV sa se bucure de acelasi succes de care s-a bucurat si se bucura Duster.
“Bigster nu incorporează artificii de design, precum elementele cromate sau ornamentele cu aspect de aluminiu. Avem de a face cu un SUV autentic, optiunea asumata in acest caz fiind cea a utilizarii de piese din material plastic reciclat pentru toate protectiile laterale”, au mentionat reprezentatii Dacia.
Dacia si Lada – o noua divizie sub umbrela Renault
Dacia si Lada vor crea o unitate noua de business care va fi responsabila de dezvoltarea modelului Bigster, dar si a unei noi game de modele Dacia.
„Dacia va continua sa propuna clientilor modele fiabile, la cel mai bun pret. Odata cu crearea noului business unit Dacia-Lada, vom exploata la maxim potentialul platformei modulare CMF-B, vom deveni mai eficienti si vom creste calitatea, competitivitatea si atractivitatea produselor noastre. Avem asadar toate atuurile pentru a ne dezvolta spre noi orizonturi. Conceptul Bigster este un indiciu pentru calea pe care o vom urma,” a declarat Denis Le Vot, directorul general al marcilor Dacia si Lada.