Abonamentul cu Netflix „Basic with Ads” nu a atins asteptarile companiei care detine celebra platforma de streaming. Doar 9% dintre utilizatorii noi din SUA au ales acest tip de abonament.
Nici la partea de tranzitie nu sunt rezultate imbucuratoare. Doar 0,1% dintre abonati au renuntat la actualul plan tarifar in favorea celui mai ieftin, dar cu reclame in luna noiembrie 2022.
Continut variat de reclame
Internetul este asaltat de anunturi. Netflix difuzeaza o gama variata de reclame din toate industriile pentru a nu-si plictisi utilizatorii. Diversitatea anunturilor este un lucru bun pentru utilizatori deoarece nu vor fi nevoiti sa vada aceleasi reclame de mai multe ori.
„Vedem companii CPG, de lux, automobile si retail. Exista o mare varietate de tipuri de publicitate si vom continua sa vedem asta”, a spus directorul executiv Netflix pentru TechCrunch. Unele plangeri cu privire la reclamele difuzate provin de la agentiile de publicitate care sunt nemultumite de CPM, adica costul pe 1000 de afisari.
„Din perspectiva cererii si a ofertei, CPM-urile premium reflecta 2 lucruri. Primul se refera la imposibilitatea accpetarii unui numar foarte mare de agentii. Nu am vrut sa dezamagim pe nimeni. Al doilea se refera la justificarea unui CPM ridicat deoarece anunturile sunt rulate intr-un mediu de continut premium. Cred ca suntem suficienti de umili pentru a intelege ca suntem pe primul loc in piata, iar aceasta ne va dicta, mai mult sau mai putin, care sunt CPM-urile rezonabile”, a completat ea.
Ce presupune cel mai ieftin abonament Netflix
Netflix Basic with Ads a fost lansat pe data de 3 noiembrie 2022 in anumite state precum SUA, Franta, Germania sau Marea Britanie. Abonamentul costa 6,99 dolari/ luna, iar continutul este redat doar pe un singur dispozitiv in rezolutie HD (720p). Continutul este limitat, iar unele titluri nu pot fi accesate pe baza acestui plan tarifar.
Durata reclamelor rulate variaza intre 15 si 30 de secunde. In viitor vor exista si alte tipuri de sponsorizari. De exemplu, o anumita productie ar putea fi intrerupta de anunturi doar de la un singur sponsor. In viitorul apropiat, Netflix va permite agentiilor sa plaseze reclame targetate pe baza datelor demografice, a varstei sau a sexului.